Comerț cu… sufletele oamenilor

Toate canalele media care promovează sfaturi pentru sănătatea noastră au un sfat comun: un somn sănătos de 9 ore reprezintă garanția noastră pentru o funcționare adecvată. Dar mie mi-a pierit somnul de ceva ani buni. Nu reușesc să dorm bine și sănătos. La început din cauza vecinilor. Măcar unul trebuie să fie de serviciu la deranjul celorlalți vecini. Muzica e la maxim, și nu place nimănui gama de melodii pe care le auzi prin pereți. E liber să facă ce vrea în spațiul lui locativ, zice el, când îl rogi frumos să reducă decibelii. Dacă nu-ți place… mută-te! Și te muți, o dată, de două ori… apoi înțelegi inutilitatea. Pe o planetă unde toți suntem vecini, nu mai e liniște!

Apoi nu am mai dormit bine din cauza serviciului. La orice oră din zi și din noapte, la dispoziția șefului. Telefonul mobil mi l-a băgat în casă, sub perna pe care dorm. Dacă nu răspund… sunt ținută minte și încep șicanele. Dacă răspund, adio somn… până la Crăciun, sau poate Paște. Intru la serviciu când încă nu a răsărit vreo rază de lumină pe cer, și ies când deja a ieșit luna pe cer. Arăt ca un zombi, mă comport ca un zombi. Și mă întreb în fiecare noapte când cad ca un bolovan pe pernă, din ce trăiește cel din apartamentul de deasupra care în fiecare noapte stă pe social-media, ascultă muzică la maxim, mută mobile, face fitness, iar când eu mă scol, dacă am reușit să adorm, el se duce la culcare… Așa că somnul meu e speriat și de ani buni nu mai vine, și dacă vine e tare timid.

Mai sunt și problemele de sănătate, provocate de lipsa somnului, și care au creat un cerc vicios… plus insomnia. Combaterea ei… cu pâlpâirea albastră-halucinantă a ecranului. Fără somn, organismul meu nu se mai reface. Apar probleme de concentrare, de memorie. Lipsa energiei este surogată cu cafele și energizante. Apar frustrările, nervii, nevrozele, reumatismele, cardiopatiile, spondilozele, depresiile… și trezirea la realitate.

Medicamentele tratează efectele, prea puțin cauza. Devenim dependenți într-un cerc vicios.

Și totul a pornit de la lipsa de somn. Tânjesc după un somn sănătos. Și tu?

Când am intrat în rotița șoricelului și am început să alerg fără noimă pe roata care nu se mai oprește?!…

Iar în dimineața aceasta înțeleg, pentru a câta oară oare, citind cu inima deschisă din Cuvântul lui Dumnezeu, singurul care mă aduce cu inima în locul tainic al ,,tinereții fără bătrânețe, și al vieții fără de moarte„, și înțeleg:

,,ei făceau comerț cu sufletele oamenilor„ Ezechiel 27:13

Nu se mai mulțumesc să facă comerț cu lucruri, animale… ci noi am devenit subiectul comerțului.

Pentru a avea, am vândut ceea ce eram. Adevăratul comerț se bazează pe un echilibru în balanța dintre vânzare-cumpărare.

În timpul foametei, oamenii vând ce au în casă pentru o bucată de pâine. Apoi vând casa… Apoi se vând pe ei celui care le promite un blid de linte. Și da, am prins vremurile grele când pâinea se obținea cu greu, pe cartelă, la coadă lungă. Apoi am avut acces nelimitat la pâine, dar pentru aceasta am sacrificat timpul meu cu familia, cu mine însămi, cu Dumnezeu. Toată valoarea muncii mele este un card din plastic. Da, un card de plastic. Valoarea muncii mele nu mai este palpabilă decât în mulțimea de lucruri, de mobile, de tehnologie cu care mă înconjor. Balanța s-a dezechilibrat. Icoana vorbitoare, în orice formă vine ea, vorbește din ale ei. Dar timpul meu cu ai mei, cu mine, cu Domnul? Înțelegi? Timpul…

Răscumpărați vremea căci zilele sunt rele, zice Domnul în Efeseni 5:16

Cum să-mi răscumpăr timpul pe care-l vând așa de ușor pentru lucruri pieritoare?

Îmi fac o listă personală, imperfectă, dar aștept să o completez cu fiecare metru de timp câștigat aplicând-o, pentru că am intrat în cea mai aprigă luptă cu cei ce-mi vor sufletul. Este promis Domnului!

Și totul a început cu o noapte nedormită…

Vegheați!

Definiția fericirii…

Un profesor a dat fiecărui elev un balon să-și scrie numele pe el și să-l arunce în coridorul școlii.


Profesorul a amestecat apoi toate baloanele.
Elevii au avut la dispoziție 5 minute pentru a-și găsi propriul balon. În ciuda unei căutări agitate, nimeni nu și-a găsit balonul.
În acel moment, profesorul le-a spus elevilor să ia primul balon pe care l-au găsit și să-l dea persoanei al cărei nume era scris pe el. În 5 minute, fiecare avea propriul balon.


Profesorul le-a spus elevilor:

„Aceste baloane sunt ca fericirea. Nu o vom găsi niciodată dacă toată lumea o caută pe a lor. Dar dacă ne pasă de fericirea altora… o vom găsi și pe a noastră”.

Sursa: Facebook

O școală altfel

   

Se numește așa pentru că doar o școală altfel poate aduce normalul la locul lui în anormalul educațional pe care îl trăim.

    Voi porni de la afirmațiile făcute de Daniel Goleman în cartea sa ,,Inteligența emoțională”: ,,Moștenirea genetică îl înzestrează pe fiecare dintre noi cu o serie de emoții care determină temperamentul. Circuitul creierului presupune însă o maleabilitate extraordinară; temperamentul nu este un destin.” (p12)

    Sondajul efectuat asupra unui număr de părinți și profesori indică probleme emoționale ale generației actuale de copii și tineri la nivel mondial. Copii singuri și însingurați, copii deprimați și cronic plictisiți, copii furioși și nestăpâniți, copii violenți și impulsivi.

   Remediul este unul concret și ține de modul în care adulții își pregătesc copiii pentru viață. În prezent, educația este informativă, foarte puțin formativă, o educație academică și fără un curriculum care să abordeze cât de cât latura emoțională a copilului, ceea ce duce la rezultate dezastruoase. Dezechilibrul se vede în violența copiilor și a tinerilor adolescenți din școli, familie și societate.

    O soluție ar fi o nouă abordare inovatoare în școli pentru a forma complet elevii, ca ființe cu minte și suflet. S-a început în țările cu un grad ridicat de violență în rândul elevilor să se aplice un curriculum care să le ofere copiilor date esențiale referitoare la calități umane cum ar fi, simpatia și empatia, autocontrolul, arta de a asculta și de a rezolva conflictele, de a coopera.

În țara noastră, câte clase/școli/universități au ore în care să se vorbească despre valoarea umană, calitatea vieții, virtute, caracter, etică și morală? Emoțiile de orice fel există, iar de modul în care suntem învățați să le exprimăm depinde supraviețuirea generațiilor de tip intelectual care au preluat conducerea societății. Cum putem readuce valoarea, civilizația, afecțiunea, în viața comună și cea socială?

    Tehnologia ne „tehnologizează” ființele. Suntem roboți umani, alergând încoace și încolo mereu după un program prestabilit. Trupurile ne-au luat-o demult înaintea sufletului. Abia răsuflăm printre zeci de facturi, datorii și vise. Vrem tot mai mult să ne oprim pentru un timp și să ne regăsim. Dar oare mai e ceva de găsit în această carcasă umană?

     O școală nouă, cu profesori diferiți în concepte și concepții. Vrem o educație care să formeze, să educe, să ridice o generație care gândește și simte în egală măsură. Bucuria de a trăi s-a transformat într-un libertinaj ieftin și infam, care nu are nimic de a face cu viața însăși, iar rezultatele sunt dezastruoase.

    Promiscuitate oriunde privești. Valoarea umană a fost aruncată la groapa de gunoi a umanității, așteptând să fie reciclată. Bunul simț e demodat și deviat spre tipare de comportament abject. Suntem obligați să privim cum emoția este pervertită și parodiată. Iubirea a fost deformată până la nivelul de maximă suportabilitate. Nu mai este sentiment curat și pur, ci orice altceva. Un monstru cu zeci de guri ce înghite suflete fragile cu minți plăpânde. Eutanasierea sufletească a dus la eutanasia umanității.

    Caracterul nu mai apare decât ca definiție de DEX. Va fi curând trecut la arhaisme și expus într-un muzeu, prea învechit ca să mai aibă valoare umană. Și vai de cei care au avut curajul și l-au catalogat ca valoare proprie și țintă pentru supraviețuire…

    Visez, poate inutil, la o școală pentru suflet, minte și trup, în care copiii, părinții și profesorii formează un tot frumos armonizat. Părinții sunt direct implicați în formarea copiilor. Copiii sunt direct implicați în oferirea unui viitor sigur pentru ei înșiși și pentru părinții lor, care vor îmbătrâni la un moment dat. Profesorii sunt direct interesați, ca și o categorie și cealaltă, să aibă parte de toate uneltele care să-i ducă către ceea ce își doresc.

    Lumea se dezintegrează sub propria presiune a sistemului care nu mai poate fi controlat. Visez la o reașezare a lucrurilor în matca lor, la liniște și tihnă. Utopie?! Un vis ce se va împlini când oamenii vor alege corect, poate pentru prima dată în istorie, să privească în sine, în sus, la Binele Suprem. Suntem prea frumos creați ca să ne permitem să distrugem această creație ca pe un vas de lut fără valoare.

Libertatea vine din lumină, iar lumina vine prin cunoaștere. Cunoașterea de sine și a ceva mai măreț și mai presus de sine: Dumnezeu.

    Oare cum ar arăta această lume dacă visul ar deveni realitate? Atunci cu siguranță vom avea parte de o astfel de ,,altfel” de școală.

Manifestul unui imigrant

    

Îmi pun pantofii europeni și hainele europene și ies pe ușa europeană ca să caut de lucru european, bătând din „poartă” în „poartă”. Am cu mine CV-ul și câteva replici bine învățate și repetate în fața oglinzii. CV-ul este impresionant, că doar am muncit pe brânci în țară. De fiecare dată același răspuns diluat: „Supracalificat”, „Vă dorim succes”. Tensiunea discuției este lejeră și drăguț înconjurată cu amabilitate și zâmbete. Excaladează când spun țara de proveniență, cu acel rostit, șoptit, sau doar mimat ,,O!”  În momentul acela știi răspunsul evaziv, care să te facă să pleci cum ai venit. Ești respins în prima rundă fără șansă de apel.

    Respir și a doua zi o iau de la capăt. Îmi pun pantofii europeni și hainele europene, apoi ies pe ușă. După un timp, nu mai bați, doar bântui. Simți acut. Te revolți.

    Cuvântul „imigrant” sună ca un stigmat, când atâția încearcă să ne convingă că suntem „cetățeni europeni cu drepturi egale”. Înainte părinții noștri voiau să plece în America pentru un vis mai bun și o viață liberă pentru copiii lor. Acum visul a devenit european. S-a apropiat de granițe, care au fost șterse cumva, dar mintea umană colectivă încă le păstrează, le îmbunătățește, le cosmetizează, le caricaturizează. Fiecare țară are canale de transmitere a informației care difuzează tot ce este necesar pentru hrănirea acestui Casper de dimensiuni monstruoase.

România, români, rromi, țigani, furturi, gălăgie, mizerie, cerșetorie, agresivitate, acordeoane. La început apar timid, în câteva știri, ca fiind la câte un colț de stradă. Apoi la toate colțurile, apoi în parcuri, în zonele de recreere, în fața magazinelor, în metrouri, autobuze. Țipă că sunt discriminați și-ți zdrăngăne paharul de cerșit în fața nasului. Știrile le pune imaginea pe ecran și dedesubt România. Iată imaginea țării mele, a țării tale! Asta ești tu. Nici o șansă. Aversiunea este colectivă față de această imagine gălăgioasă, pestriță și amenințătoare te include. Intenționat, planificat, politizat. Doar e nevoie și de „țări de categoria a III-a” care să ofere forța de muncă în sectoarele unde autohtonii nu ar muncii.

    Apar întrebările. Unde este problema ta? Apoi demaști problema societății, iar tu nu ești decât un pion ușor de sacrificat. Industrializarea condusă inteligent de câteva persoane influente a pus stăpânire pe tot ce respiră. Oamenii sunt supuși mașinilor, care pot muncii fără oprire fără să fie plătite, poate doar reparate din când în când. Ele nu au sindicat și nu vor avea nevoie de pensie pentru că nu ies la pensie.

    Dacă eu ca ființă umană, ca suflet cu rațiune și vise nu contez, atunci ce mai contează? Banii? Puterea? Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte? Să bem și să mâncăm că mâine vom muri! Cine știe, poate că într-o zi, toate aceste mașini se vor uza și vor căuta câțiva oameni să le întrețină funcționalitatea. Dar nu vor mai găsi pe nimeni și nu vor mai avea pentru cine să muncească. Va fi prea târziu, ca-n filmele SF? Va apărea un erou care va lupta pentru omenire?

   Se întreține și se accelerează acut depopularea planetei, începând cu țările care sunt ținute sub umbra ștampilei „lumea a treia”. Curios este că țările de categoria a II-a și mai ales de categoria I sunt pe cale de dispariție: populație îmbătrânită, industrie fără forță de muncă, natalitate scăzută, țipând după „forță de muncă”. Se schimbă legi, se anulează granițe, se pun altele ,,virtuale”, se dau drepturi „egale pentru toți. Cartiere întregi de autohtoni sunt înlocuite cu imigranți. Imigrare în masă spre „o viață mai bună”. Dar e cu adevărat mai bună? Câți pot spune că se simt bine în noua piele?

    „Pielea” europeană nu se potrivește oricui. Slujești o societate aristocrată, obișnuită cu prea binele, și au grijă, fără să te „discrimineze” fățiș, ci doar tacit, să-ți arate că nu ești ca ei. Tu ai nevoie de ei, iar ei se folosesc de tine. Și ești dispus să accepți compromisul pentru „o viață mai bună” pentru tine și copiii tăi.

    Apoi apelezi cu capul plecat la agențiile de recrutare a forței de muncă. Nu te încadrezi. Ești „european” prin urmare dispui de mijloacele de a-ți purta de grijă. Prioritari sunt cei din țările africane și arabe, cu probleme de viață și de moarte, regim politic. Se plătesc taxe grele pentru „reeducarea ” și „reintegrarea” acestora în noua societate. Apoi înțelegi. Ești lovit de ideea că ești un „reziduu social”. Te vor găsi ei când vor avea disperată nevoie de tine și de forța de muncă pe care o reprezinți. Deocamdată ești „materie neglijabilă”.

    După ce ai privit suficient la ei, la tine, și împrejur, îți ridici privire sus și respiri adânc, din toți plămânii: Liber! În sfârșit Liber! Poți începe de aici și viața ta nu va mai fi la fel.

Alternativa? Cules de căpșuni, baby siter, agricultor, ferme de porci sau păsări, sere de flori sau legume, azile de bătrâni, invalizi, îngrijire bătrâni, cules de panturi din gunoaie, cerșit, cântat din acordeon pe stradă, construcții, gunoier, bordel, furat.

    Voi rămâne liber pentru că am ales să fiu liber! De aceea este iubit Star Trek. Vinde un vis, o iluzie, o speranță. Este ceea ce-și dorește fiecare dintre noi, să facă zborul printre stele și galaxii posibil. Mintea fără frontiere, o viață fără frontiere, o comunitate fără frontiere, un vis fără frontiere. Frontierele dispar, dar mentalitățile rămân. Trebuie să ne redefinim cultural, economic, social, individual, religios. La urma urmei avem o singură viață de trăit și nu ne permitem s-o irosim. Visăm mereu că strădaniile și jertfele noastre, constrângerile noastre vor fi un beneficiu pentru generația ce va veni. Dar această generație s-a izolat în spatele căștilor, al telefoanelor, al tabletelor, al computerelor, al zidurilor de tot felul, al măștilor autoprotective. Voi urmări cu interes evoluția sau dispariția lor.

Cât despre mine, îmi dezbrac haina europeană, îmi spăl de pe față zâmbetul ,,european” și-mi pun pijamaua. În pijama toți părem mai umani și suntem egali. În pijama nu trebuie să fiu altceva decât sunt: UN OM!

Toți suntem imigranți pe această planetă!

Unde este casa mea?

Născut într-o țară, dar locuind în alta… apoi alta, cu pașaport de pelegrin, mă întreb unde este casa mea?

Casa mea este unde sunt cei dragi, oamenii pe care îi iubesc, familia mea. Ei mă definesc ca persoană.

Când mă gândesc la România, unde sunt părinții mei, sora mea, câțiva buni prieteni, socrii, cumnați și cumnate, nepoți… România este casa mea.

Apoi e soțul meu. El este casa mea și lângă el este casa mea, pentru că inima mea este unde este el. Deci Norvegia este casa mea.

Dar am o soră-cumnată cu soțul și fiul lor în Italia. Pentru că îi iubesc și îi prețuiesc în viața mea, și Italia este casa mea de fiecare dată când mă gândesc la ei.

Un alt frate-cumnat cu soția și fetele lor locuiesc în Germania, și au făcut din țara asta, cumva, casa lor. Când vorbim și reafirmăm ceea ce suntem unii pentru alții, Germania este casa mea, pentru că ei sunt în inima mea.

Și fratele-cumnat cu soția lui din Filipine sunt casa mea, pentru că și ei sunt în inima mea.

Oamenii sunt cei care te fac să simți că aparții, nu locul unde ești, sau sunt ei… ci, oamenii. Ei sunt casa mea și eu sunt casa lor, le aparțin. Ei mă fac să mă bucur sau să mă întristez, să găsesc semnificație în a fi.

Discuția la telefon cu părinții- este casa mea, unde sunt iar copil și ascult sfaturile lor pentru viața mea zilnică. Ne povestim!

Cineva zicea că ,,traveling is the antidot of ignorance,,… poate că avea dreptate. În fiecare săptămână călătoresc cu inima de la un om drag la altul…

Atunci realizezi că lumea este mai mare și mai complexă decât propria ta lume. Îți poate schimba perspectivele asupra unor dogme preluate din familie și din propria cultură. Călătoriile smeresc un om! Dar îl și formează, re-formează, spre un alt nivel al toleranței, al iubirii, pentru că îți definește ceea ce este cu adevărat vrednic de iubit și de prețuit. Te imunizează față de toleranța a ceea ce nu merită, pentru că este spoială fără valoare.

Sunt un om cu multe case, căci acolo unde este inima mea este casa mea. Nu mi-am lipit inima de comodități, de lucruri… sunt case construite pe nisip. Când lupul-cel-rău va sufla, poate dărâma casa din paie. Dar toți dragii-mei sunt casa mea, și ea este contruită pe temelia tare a realității ce nu piere.

Cerul este casa mea, pentru că Domnul este casa mea. Eu sunt a Lui și El este al meu. Mi-a făcut onoare să mă numească copilul Împărăției Sale!

Unde este casa mea? Unde sunteți voi toți, dragii mei!

Cum să îmbătrânești și să devii mai înțelept

  Dale Evans se ruga:

,, Doamne, Tu știi mai bine decât o știu eu că îmbătrânesc și că într-o zi voi fi bătrână.

Ajută-mă să nu devin prea vorbăreață și mai ales păzește-mă de obiceiul de a crede că trebuie să spun ceva despre fiecare subiect.

Scapă-mă de nevoia de a încerca să îndrept treburile tuturor.

Păzește-mi mintea de recitarea detaliilor nesfârșite; dă-mi aripi să ajung la esență.

Cer bunătatea de a asculta relatările despre durerile altora; dar pecetluiește-mi buzele când vine vorba de propriile mele dureri și răni, căci ele cresc, și plăcerea cu care le repet devine tot mai dulce pe măsură ce trece timpul.

Nu cer o memorie bună, ci o smerenie mai mare și mai puțină îngâmfare, mai ales când amintirile mele se izbesc de amintirile celorlalți.

Învață-mă că din când în când mă înșel.

Ține-mă cu mintea limpede.

Nu vreau neapărat să fiu o sfântă, căci cu unii dintre ei e atât de greu să trăiești.

Fă-mă gânditoare, dar nu capricioasă, săritoare, dar nu autoritară.

Cu vasta mea înțelepciune pare păcat să nu o folosesc; dar Tu știi Doamne, că doresc puțini prieteni la sfârșit.

Așa că te rog să-mi dai abilitatea de a vedea binecuvântările în încercările neașteptate, și bunătate în oamenii mai puțin perfecți.

Și dă-mi harul să le spun acest lucru, în Numele lui Hristos. Amin.”

Sfaturi de la Ann

,,Viața din belșug nu se rezumă la ceea ce se cheamă o viață bună, cumpărată pe credit; ea este găsită în suișurile și coborâșurile vieții, în locuri dărâmate, cu oameni zdrobiți, fiind cât mai aproape cu putință de inima frântă a lui Cristos. Belșugul se găsește în pâinile frânte și împărțite, în sămânța care moare pentru a da naștere unei vieți noi, în explozia stelelor – și apoi în transformarea lor în lumină… în toate bucățile inimilor noastre zdrobite. Belșugul nu se referă la a avea cât îți dorești – se referă la a avea atât de mult din Dumnezeu pe cât îți dorești.”

,,Suferința este locul în care Dumnezeu oferă cea mai vindecătoare intimitate.”

,,… sincer, cine știe cu adevărat când merg toate bine? Ceea ce poate părea un mare eșec pe pământ poate fi văzut drept un mare succes în ceruri. Asta schimbă totul pentru mine în zilele grele.”

,,Speranța este o credință care mai rezistă o clipă în plus.”

,,Marea provocare a credinței este să te ții de speranță după ce ți-ai pierdut naivitatea.”

,,Este nevoie de mult curaj ca să ascultăm cu toată inima ticăitul timpului lui Dumnezeu mai degrabă decât să mărșăluim zgomotos în cadența fricilor noastre… Timpul nu va vindeca niciodată rănile așa cum le vindecă Dumnezeu.”

,,Cea mai bună metodă de a scăpa de stres este să binecuvântezi.”

,, Toarnă-ți viața în momente nesemnificative, pentru că doar aceste momente adunate la un loc devin ceva monumental. Singura modalitate de a trăi o viață cu adevărat remarcabilă nu este prin a-i face pe toți să te observe, ci prin a lăsa semne notabile ale dragostei Lui oriunde te duci. Dragostea este atât de mare încât trebuie să trăiască în sfințenia momentelor foarte mici de sacrificiu.”

,,Vreau să înfrâng îngrijorarea cu închinare…”

,, Suferința este un dar pe care El îl încredințează ți ne putem încrede în El că va transforma această suferință într-un dar. Rămâi în acest moment și mănâncă mana cerească necesară pentru acum… Toată viața este pământ sfânt.”

,, Există un har care deschide drumul peste imposibil și eșecuri- și cum am putea vreodată să-l neglijăm?… În Cristos, tu ești un cetățean al cerului chiar acum. Tu ești un cetățean al pământului care încearcă să muncească pentru cer. Ești un cetățean al cerului care încearcă să muncească trecând pe aici. Când cetățenia ta este cerească, atunci toate împotrivirile îți oferă darul apropierii, conducându-te înspre casa inimii Lui.”

,, Cu cât trăiesc mai mult, cu atât mă simt tot mai clar o expatriată. Acesta este un dar. Expatriații își fac o casă din inima Lui extravagantă, îmbelșugată.”

,, În Cristos – indiferent cum arată drumul, furtuna, povestea – întotdeauna știm finalul.”

,,Nici un munte de regrete nu schimbă trecutul, nici un maldăr de anxietate nu schimbă viitorul, dar orice mulțumire schimbă prezentul. În vremuri pline de stres, caută-L pe Dumnezeu. În vremuri pline de durere, laudă-L pe Dumnezeu. În vremuri grele, încrede-te în Dumnezeu. Și în orice vreme, mulțumește-I lui Dumnezeu.” 

Motivație pentru azi

,, În ciuda acestor progrese spectaculoase din domeniul științei și al tehnologiei, și a celor nelimitate care sunt pe cale să apară, ceva fundamental lipsește.

Există un fel de sărăcie a spiritului care face un contrast flagrant cu abundența noastră științifică și tehnologică. Cu cât am devenit mai bogați material, cu atât mai mult am sărăcit moral și spiritual.

Am învățat să zburăm precum păsările și să înotăm precum peștii, dar nu am învățat arta simplă de a trăi împreună ca frații.

Puterea materială extinsă reprezintă în cele din urmă un pericol iminent dacă nu este susținută și de o creștere proporțională a profunzimii sufletești.”

(Martin Luther King Jr., din discursul pentru premiul Nobel din 1964)

Ce vremuri

„Ce vremuri, ce tristeţe e în toate,
Şi primăvara ne-a dezmoştenit
Şi am ajuns să bem singurătate
Dintr-un pahar adânc şi urgisit.

Ce vremuri, ce tăcere care plânge,
Şi primăvara fuge printre ploi,
Şi omenia ne-a fugit din sânge,
Chiar şi lumina fuge dintre noi.

Ce vremuri, ce-ntuneric şi ce boală,
Şi noaptea a căzut ca un blestem,
Şi inima rămâne-atât de goală
Că oamenii de dragoste se tem.

Ce vremuri, ce zdrobire şi ce luptă
Şi biata clipă a îngenunchiat
Şi oamenii din lacrimi se înfruptă,
Iar muţii au grăit, dar cu păcat.

Ce vremuri, ce tristeţe e în toate,
Şi primăvara ne-a dezmoştenit
Şi am ajuns să bem singurătate
Şi omul din el însuşi a fugit.”
~ Alexandra Mihalache ~

https://www.facebook.com/groups/433918610458995/permalink/1124588611391988/

Socrate și Platon

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.


Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.

Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos.
Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:

Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.
Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.
De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.
Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.
Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.

Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia.
Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.
Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Cu alte cuvinte:

  • dragostea nu înseamnă perfecţiune;
  • căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una;
  • fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută;
  • viaţa este bucuria de a fi împreună.

Sursa Facebook