Cafea în așteptare

În Belgia, cu ceva timp în urmă, s-a dezvoltat un obicei interesant. Un client cumpăra mai multe cafele, dar consuma doar una. Așa un om al străzii, sau un sărac care nu-și permitea o cafea, putea intra și comanda ,,cafea în așteptare”, fără să plătească. Obiceiul s-a extins și la produse de patiserie.

Un obicei superb care făcea bine celor defavorizați, dar și celor care făceau un bine altora având satisfacția dăruirii anonime.

Când eram studentă și resursele financiare erau reduse, tare aș mai fi vrut să comand ,,o cafea în așteptare”. Adeseori am văzut persoane care tare și-ar mai fi dorit să consume ce rămânea în farfuriile de la restaurant. Poate te gândești ce insalubru ar fi, dar foamea și setea nu se uită la ambalajul în care îi vine alinarea. Plătim scump pentru fiecare ambalaj în care ne vin produsele pe care le folosim, de orice natură ar fi ele. Dar înainte de a apărea reclama, ambalajul era doar purtătorul produsului, și nu avea nici o valoare. Reclama a schimbat ordinea naturală a lucrurilor. Orice copil știe diferența dintre Adidas și Nike.

Dacă folosesc haine simple devin invizibilă, Dacă aleg o viață simplă devin un inconvenient social. O societate bazată pe consumerism dă faliment cu mine. Dar oare pe câți îi reduce la a bea ,,o cafea în așteptare”?

Programul ,,cafea în așteptare” este genial, uman, compasionat. Dar este oare de ajuns? Poate fi. Azi o cafea, mâine o bucătărie în care omul să poată să-și facă propria cafea…

O familie își învață copiii ce este dărnicia și compasiunea când merg la cumpărături în moll. Așteaptă să se apropie de casa de marcat o mamă sărmană cu copil, sau o bătrână sărmană, și după ce își plătesc produsele din coș spun casierei că plătesc și tot ce e în coșul persoanei care vine după ei. Uimirea ,,cadoului” de la casă este uimitor. Anonimatul păstrat cu zâmbet de casier face totul frumos, adânc, uman.

Compasiunea se uită de când statul este plătit să se ocupe de toate cazurile sociale. Inima plătitorului de taxe se împietrește față de durerea și nevoia celui de lângă el. Am văzut asta într-o dimineață în drumul spre lucru. Un om s-a prăbușit din scaunul metroului. Era clar că băuse prea mult, și nu numai. Încerca să se ridice, dar nu avea putere. Mă uitam la cei de pe scaune. Toți se uitau pe geam, cu căștile înfundate adânc în urechi.

Bărbatul nu cerea ajutor. Și asta m-a uimit profund. Cât de jos am ajuns ca ființe umane. Hainele omului prăbușit erau de calitate, era un birocrat, dar dependența l-a biruit. Sărmanul! A rămas jos până când un binefăcător emigrant s-a ridicat și l-a ajutat să se reașeze. Oamenii țării lui l-au ignorat. Plângeam… ce trist.

În ziua aceea mi-am amintit de ,,cafeaua în așteptare”. Bunătatea omului face farmecul lui. Sunt oameni mirositori și oameni mireasmă. Mirosul poate veni de la un parfum de calitate, scump, dar mireasma vine dintr-o inimă plină de înțelegere, de compasiune.

Azi este o nouă zi. O pot umple cu multă alergătură, dar aleg să mă mișc mai încet ca să pot vedea ce lucrează Tatăl meu. Și să fiu mâinile Lui. Când fac binele sunt fiul/fiica Împărăției.

Cafea în așteptare…

Și ziua cuiva va fi schimbată.

Iar Tatăl Ceresc va zâmbi… și va rosti: Bine rob bun și credincios…