Rugă

Nu-mi pasă de stranie-i par lunii,
Căci precum ea, așa fac deci, unii.
Se-arată rar și-s „implicați” distant,
Cu o viață ce se trece neinteresant.

Nu-mi pasă că plimbării îi lipsesc,
Deși deja, mugurii-n copaci cresc.
În ciuda pandemiei, tot vor a se ivi,
Din a-și plinii menirea nu se pot opri.

Nu-mi pasă de-mi pleacă voioșia,
Pare și mai tipic, pentru România.
Superficialul e mult, iar prietenii rari,
Prea multe declarații și cuvinte mari.

Nu-mi pasă că scrisori nu mai există,
Inima imită, dar nu simte că-i tristă.
Nu știe că moartea deja-i dă târcoale,
I se strecura otrava când evita izolare.

Nu-mi pasă de par lumii de neînțeles,
Nici că culeg urmările bătrânului stres.
Puțin ori mult, de a rămas, să mai colind,
Vreau doar cerul să mă atragă, trăind.

Nu-mi pasă, de lacrimi amestec cu ploaie,
Vreau Vieții, senin să-i mai întorc o foaie.
Luna, copacii și cerul de-mi vor zâmbi,
Iar suflul ceresc în pânze… deajuns va fi.

Nu-mi pasă decât să nu mai bâjbâi pașii,
Aceași veste bună, să-mi bucure urmașii.
Să fi fost lăsat rodiri cu mireasmă de cer,
Ascultă-mi ruga Tată, așa Te rog, sincer! Amin

Claudia

Poezie preluată de la prietena mea Claudia, trecută prin cancer, operație, cancer din nou, corona virus… și biruitoare prin mila Domnului.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4073327359391259&id=100001421050900

Pentru săraci

    Cine poate fi mai sărac decât un bătrân văduv sau o văduvă? Există multe categorii de săraci: financiar, relațional, ,,cu duhul”, spiritual. Oamenii cu dizabilități sunt nevoiți să renunțe la statutul lor social și scopul lor în viață este să mai supraviețuiască încă o zi. Așa este o categorie mare de oameni pe această planetă: bătrânii. Mulți sunt prea săraci ca să-și permită un cât de mic bine, care să le ridice puțin ,,calitatea vieții”. Le-au mai rămas lacrimile amare, și ele sunt multe.

   Dragul meu sărman, este o promisiune-încurajare pentru tine, ruptă din cer și inscripționată prin voia Domnului în Cuvântul Lui și ea zice așa: ,,a fost luat de îngeri și dus în sânul lui Avraam”. Domnul Isus vorbește pentru urechile fariseilor ,,care erau iubitori de bani, ascultau, și-și băteau joc.”

   Și le povestește despre ceea ce ei disprețuiau mai mult, un sărac, care stătea la ușa unui bogat și care ,,dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului”. Nu se spune că era cerșetor de profesie, dar se spune că era tare bolnav, plin de bube. Apoi că a murit, fără ca cineva să-și facă milă de el. Oamenii religioși nu l-au ajutat, sistemele sanitare nu l-au doftorit, sistemul social nu i-a dat nici un ajutor, parcă nici cerul nu-i asculta rugăciunile făcute pentru firimiturile care cădeau de la masa semenului său ,,binecuvântat”. Nu apare nici o urmă de amărăciune, de disperare, de mânie la adresa sistemului, religiozității de duminică.

Dar, Domnul Isus dă la o parte perdeau cerului și arată continuarea poveștii pentru cei care credeau în ,,aici și acum”. Lazăr primește o excortă de care avea parte doar Domnul Domnilor, Dumnezeul Atotputernic. Îngerii îl duc pe fiul lui Avraam, ,,în sânul lui Avraam”. Fiul credinței se re-întoarce acasă, la tatăl credinței Avraam. Apoi perdeaua cade din nou peste tabloul triumfului săracului, și la fel de greu cade și peste inimile batjocoritorilor.

    Sărăcia nu este ușoară pentru nimeni, dar ai unde să-ți pleci capul, ai ce mânca, ai ce îmbrăca? Atunci nu ești la fel de sărac cum a fost Prințul cerului, care nu avea nici unde-și pleca capul. Dacă reclamele și gurile altora îți zic că ești sărac pentru că nu ai ceea ce ele îți vând, atunci ia aminte. Sărac este cel care nu mai are nici un spijin, nici o șansă, nu are adăpost, masă și nici capacitatea fizică sau socială de a și le procura.

   Pentru unii sărăcia a devenit profesie, din care câștigă bani buni!

   Săracii bogați!

   Dragul meu sărac, puținul tău este binecuvântat și într-o zi înmulțit, răsplătit. Dumnezeul nostru pregătește și grăbește acea zi. Sistemele sociale existente sunt distruse de putere, de lupte, de păcat. Niciodată nu vor fi mai bine. Nădejdea ta să fie sus, foarte sus. Domnul îți ridică din când în când perdeaua cerului ca să vezi lumina nădejdii pregătită pentru oricine este sărac în ochii acestei lumi, dar bogat în credință. Bogatul nu știe cât de sărac este, dar săracul care se încrede în Domnul știe cât de bogat este.

    Poate acum tânjești după ,,firimituri”, și lacrimi amare îți curg adesea pe obraz. În fiecare dimineață și seară, Domnul ți le adună, le șterge. Adeseori trimite câte un ,,înger” să-ți aline foamea, să-ți îmbelșugheze sărăcia. Mulțumește, sărăcia are sfârșit, dar credința ta niciodată.

    Încheierea tuturor acestor lucruri, acestor suferinți, acestor vremuri fără echivalent, a sărăciei apare în versetul din Luca 16:25 și poate fi o încurajare, dar și o atenționare:

  ,,Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit.

   Am văzut un paradox al acestei lumi. Săracii sunt oamenii cei mai darnici!

Chiar apostolul Pavel îi laudă pe astfel de oameni când scrie:

,,…în Bisericile Macedoniei.

În mijlocul multelor necazuri prin cari au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.

Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor. 2 Corinteni 8:2,3 

Nu mai e nimic de adăugat. Fii binecuvântat, întărit și mai ales credincios până la capăt!

Pentru mame și nu numai

   ,,Director de organizare” este titlul de pe internet postat la rubrica joburi. Au sunat multe persoane, în special femei tinere. Interviul online prezenta câteva cerințe ale postului:

  • Mobilitate. Cea mai mare parte a timpului se stă în picioare.
  • Nu există timp liber. Prânzul se ia doar când ceilalți parteneri din companie iau pauză.
  • Postul solicită o capacitate maximă de comunicare și de interrelaționare, excelentă capacitate de negociere.
  • Se solicită studii de medicină, finanțe și psihologie. Trebuie să fiți capabili să jonglați cu mai multe pălării în același timp.
  • Uneori trebuie să rămâneți cu asociații pe perioada nopții.
  • Dacă aveți o viață personală trebuie să renunțați la ea. Fără vacanțe. De fapt, de Crăciun, Anul Nou și Paști veți muncii cel mai mult, și atunci trebuie să aveți o dispoziție fericită și pozitivă.
  • Veți munci în fiecare zi a anului.
  • În ce privește salariul- nu veți avea salar. Munca este Pro bono.
  • Nu vi se plătește spitalizarea, nu vi se oferă asigurare și nu veți fi inclus în programul de pensii.

   Ce ați fi răspuns dumneavoastră la astfel de opțiuni? Reacția sinceră a fost de la confuzie, șoc la reacție negativă. Cine ar vrea un astfel de job? Cine ar putea muncii luni, ani într-o astfel de poziție? De fapt sunt milioane de persoane care deja au slujba aceasta. MAMELE!

  Aprecierea față de mame s-a redus la o zi pe an. Dureros de trist. Astfel s-a creat o categorie nouă de mame, ,,mame part time”. Ați citi bine. Societatea a preluat rolul de lăuză, de mamă, de prietenă, de educator, de mentor. Statul este cel care s-a angajat ,,să ofere” iubire, protecție și călăuzire în parcursul prin viață al copilului. Mamele adevărate suferă. Li se minimalizează semnificația și importanța. Societatea comunistă a creat mamele-eroine, dacă nășteau mai mult de trei copii, care să devină viitorul de aur al țării, în traducere liberă, mână ieftină de lucru în uzinele socialismului dictatorial.

   Mamele din această generație, asemeni mamelor din sclavia egipteană, încercau să-și protejeze copiii, să le ofere o viață. Munceau multe ore în condiții inumane, apoi mergeau acasă în frig, cu grija ce vor pune pe masă copiilor. Nu aveau mașini de spălat scutece, nu aveau încălzire centrală, nu aveau aparate electrice de bucătărie. De fapt abia aveau curent electric pentru două-trei ore ca să poată să se ocupe de gospodărie, apoi aprindeau o lumânare și încercau să facă temele cu micuții lor, adunați la masa din bucătărie, lângă aragaz, singurul care dădea căldură. Ce să mai spunem de haine drăguțe, comfort, coafuri, răsfăț feminin. Adesori maltratate cu brutalitate de partenerii de viață.

Introspecția poate continua cu cozile lungi la lapte, pâine, și aproape orice. Dar cine să-și mai aducă aminte de aceste mame, acum devenite bunice și străbunice. Unele dintre ele cu ani grei de închisoare pentru credința lor și a soțului lor. Altele oprite să studieze pentru că nu aveau carnetul roșu de comunist.

   Cine să le zică acestor mame, Mulțumesc?

   Apoi sunt mamele secolului XXI. Ce diferență! Femei de carieră, de succes, de aplauze…Oare? Dar cu ce jertfă! Micuții lor sunt cei sacrificați. În fiecare zi când mama pleacă la lucru și micuțul rămâne la creșă, grădiniță, școală, sau cu altcineva, altcineva își va pune acut amprenta pe creșterea lui. Mama are un dar, darul dragostei materne. Unic!

   Multe femei suferă că sunt nevoite să își abandoneze copiii pe mâini străine pentru că trebuie să lucreze. Facturile trebuiesc plătite, iar soțul nu face singur față. Iar altele renunță la o posibilă carieră pentru a fi mame. Și câte ca dumneavostră nu sunteți în această poziție. Casnice de carieră. Ați ales să vă iubiți copiii și să le oferiți tot ce aveți mai bun. Timpul a trecut. Copiii au crescut. Vă apreciază și vă respectă pentru sacrificiul dumneavoastră. Ar vrea să vă ofere multe ca semn de prețuire, dar dragostea lor vă aduce deja atâta împlinire.

   Însă câte mame nu sunt disprețuite, călcate în picioare și lovite nemilos chiar de cei pe care i-au crescut cu atâta greutate. Categoria aceasta este diversă: mame singure, sau nu, mame văduve, mame abuzate, mame disprețuite, mame rănite. Pentru toate acestea o încurajare: Nu vă dați bătute! Respectați-vă ca femei și când adeseori sunteți rănite de cei din jur, de copiii dumneavoastră. Nu renunțați la statutul dumneavoastră de om. Respectul vine și de la ceilalți dacă aveți respect pentru dumneavoastră. Îngrijiți-vă! Renunțați la capoade spălăcite, și la frizuri ,,pui”. Renunțați la neglijență. Frumusețea a fost inventată de Dumnezeu și pusă în fiecare fibră feminină. Redescoperiți-o în zâmbetul dumneavoastră. Femeile nu mai zâmbesc, nu mai fascinează, nu mai sunt tainice.

Dragele mele mame, iubindu-vă ca persoană, veți capta iubirea copilului dumneavoastră. Mama este primul model. Poate ridica spiritul unui copil sau îl poate zdrobi pentru totdeauna.

   Zâmbiți mai des.

Respirați mai bine. Relaxați-vă mai mult. Trei pași care vă vor face ziua mai fericită, poate și relația cu copiii va fi mai caldă, mai calmă. Nu trebuie să fiți perfectă și nici perfecționistă. Viața e scurtă, frumusețea și mai efemeră. Copiii sunt eterni! Îi luați cu dumneavoastră în veșnicie, sau nu. Puneți accent pe ceea ce contează cu adevărat. Nu aveți nevoie de manuale. Ca să fiți mamă e scris în codul dumneavoastră genetic încă de la creație, dar instruiți-vă, învățați de la femeile care au trecut deja pe acest drum. Fiți cu un pas înaintea societății, care oricum vă invadează viața, casa. Învățați să spuneți cu blândețe, dar ferm, NU, la orice nu este vrednic de cinstit. Copiii vor iubi fermitatea dumneavoastră. Le asigurați protecție, siguranță, dragoste. Învățați să negociați fără compromis. Sunt atâtea lucururi de spus…

   Nu vă lăsați descurajate de vremurile acestea. Nu vă abandonați copiii, nici măcar bisericii, ca să fie crescuți, educați, protejați. Biserica își face partea ei, dar rolul de mamă vă aparține. Aveți puterea de a crea caractere, profesii, potențial, valoare, sau de a distruge. Atenție mare! Toți dictatorii acestei lumi, au avut la rândul lor o mamă.

   Dar și opusul este valabil. Mărturia marilor oameni ai acestei planete are la bază un chip și o influență feminină. Marii lideri amintesc de mamele lor, marii bucătari vorbesc de experiența de a găti primită de la mamă sau bunică. Scriptura vorbește de influneța a două femei credincioase, într-o cultură păgână, ateică, asupra tânărului care va deveni copilul preaiubit al lui Pavel. Timotei era pregătit când l-a întâlnit pe apostolul Pavel.

   Rolul matern este de factură dumnezeiască. Dacă femeile ar alege, prin absurd să nu mai dea viață? Ce s-ar întâmpla cu generația următoare? Dacă femeile renunță la rolul lor și, prin absurd, copiii ar fi copii de laborator, de incubator? Vă înfiorați? Să nu puteți să dați acea căldură ce o simțiți în adâncul inimii de fiecare dată când vă surprinde zâmbetul sau un gest altruist de iubire al micuțului dumneavoastră.

   Nu am cu ce să vă mai încurajez. Copiii dumneavoastră vă sunt propria încurajare.

Depinde mult de ce hrană spirituală le dați pe lângă laptele matern. Iubiți necondiționat, iubiți mereu, iubiți cu inimă de mamă. Iubirea semănată va naște iubire. Dacă iubiți pentru binele dumneavoastră, iubirea egoistă vă va răni mai devreme sau mai târziu. Iubirea egoistă naște și mai mult egoism.

   Cea mai aparte categorie sunt femeile fără copii. Acestora li s-a dat o cruce aparte, greu de purtat chiar și de marii oameni ai credinței. Femeile care nu au adus pe lume copii au o rană imensă în suflet, dar și o mângâiere. Nu știu de ce vi se întâmplă dumneavoastră acest lucru, dar știu că trebuie să faceți ceva absurd: ,,să vă bucurați”. Da, să vă bucurați!

    Acest îndemn apare scris în Isaia 54:1 și reluat de apostolul Pavel în Galateni 4:27

   „Bucură-te, stearpo, care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulţi de cît fiii celei măritate, zice Domnul.”

  Dacă ați avea azi un oaspete aparte la cină i-ați pune acestui oaspete deosebit cele mai bune bucate pe masă, și i-ați oferi ce aveți mai bun, pentru că este un oaspete deosebit, pe care îl prețuiți mult. După cină aduceți desertul deosebit și oaspetele vă apreciază și vă laudă foarte mult. Sunteți încântată, dar aveți lacrimi în ochi și o întrebare arzătoare în inimă. Oaspetele vă vede tristețea și suferința. Fără să-i dați amănunte știe. Apoi se uită în ochii dumneavoastră, vă zâmbește cu blândețe și dragoste mare, vă mângâie sufletul cu compasiunea lui, apoi zice aproape șoptit: Bucură-te, stearpo, care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii!

   Oare nu l-ați asculta? Oaspetele de la cină este același Domn care nu se schimbă. Circumstanțele vieților noastre ca femei sunt ciudate, uneori chinuitoare, adeseori triste. Iar El spune: Bucură-te! Eu am experimentat acest lucru. A zis să mă bucur. Mă bucur. La început te poți preface dacă vrei. Dar cu timpul vei găsi bucuria ca fiind naturală, vindecătoare, aducătoare de multă împlinire.

   Amărăciunea ucide suflete, începând cu al tău, și distruge relații.

Bucură-te! Viața e scurtă!

Veșnicia îți va fi plină de toți copiii pe care i-ai făcut să zâmbească. În veșnicie vei fi înconjurață de micuți Timotei, pe care i-ai ajutat să găsească un strop de bine în această lume. Un sfat al tău, spus la timp, poate schimba un destin. Bucură-te, bucuria este molipsitoare! Ca și râsul. Începe cu un zâmbet, apoi cu un chicotit, apoi râzi. Râsul înviorează. De ce să nu-ți faci bine în anii care îi mai ai? Domnul știe de ce, și mai ales cum. Bucurându-te!

Și învață și pe altele ca tine că bucuria nu e un păcat, dar poate fi molipsitoare, binefăcătoare, vindecătoare. Începe cu tine și molipsește și alte femei aflate în situația ta, fă un grup de bucurie, la porunca Domnului, și din dragoste pentru El, pentru tine și alte femei-mame.

Pentru cei singuri

   Emil Cioran spunea că ,,singurătatea este numai aceea în care te simți izolat între cer și pământ.” Singurătatea nu este un sentiment, ci o stare. Tristețea, goliciunea, lipsa de semnificație sunt numai câteva dintre sentimentele care însoțesc singurătatea. Consider singurătatea ca fiind boala incurabilă a secolului pe care îl trăim. Tineri sau bătrâni, cu sau fără familii, cu sau fără slujbe, cu sau fără prieteni. Suntem loviți de singurătate. Cei mai singuri sunt cei cu căștile pe urechi. Tineri sau mai puțin tineri, toți și-au acoperit urechile, și odată cu ele și ochii sufletului. Cum să mai auzi suspinul celui de lângă tine?

   Prea preocupat, prea plictisit, prea singur. Nu mai contează ce vine pe canalul căștilor performante. Nimic nu ajunge la adâncimea sufletului și nu adapă nevoia omului după semnificație, după relație. Singurătate pretutindeni. Izolare! Urlă sufletul în oameni între pereți antifonici. L-au închis ca să nu mai dea socoteală cerințelor lui.

   Oare ce cere acesta? Un alt suflet, un alt om, o relație, o semnificație. Aceeași problemă de la începutul creației: ,,Nu este bine ca omul să fie singur”. De ce oare? Imnul național vă răspunde, ,,Unde-i unul, nu-i putere/ Unde-s doi, puterea crește”. Iată de ce.

   Dacă relațiile sunt un lucru bun, atunci de ce au ajuns așa de schimonosite, de dureroase? De ce suntem atât de singuri, chiar și în doi, chiar și în mijlocul prietenilor, chiar și în colectivul de la școală sau de la lucru? Simplu. Din cauza egoismului. Lumea s-a umplut de oameni singuri și de însingurați. De când lumea a fost inundată de tehnologie, a apărut fenomenul izolării sociale. Televizoare performante cu sute de canale. Informația inundă casa ta, familia ta. Lasă doar reziduri și aluviuni. Nu mai e timp de o discuție sinceră, de o privire caldă, de iubire pentru copii și a copiilor pentru părinți.

    Unii am ales singurătatea ca scut împotriva oamenilor care ne-au rănit, care și-au bătut joc de noi din grădiniță, în parcul de joacă, apoi la școală și la liceu. Generația care nu înțelege sensul de ,,prieten” este pierdută. Iar generația aceasta a pierdut bătălia adevăratei prietenii. Un prieten este cel care îți este aproape ca un frate (Prov. 18:24) și îți dă sfaturi sincere și pline de dragoste.

   Ce e de făcut? Prea multe nu poți face ca să schimbi starea aceasta a lumii.

   Tot ce poți tu face este să alegi să fi altora un prieten așa cum ți-ai dori să ai!

Nu este ușor. Dar se merită. Vei fi rănit, dar vei descoperi oameni capabili de iubire și compasiune sinceră, oameni care, asemeni ție, au nevoie ca cineva să le fie prieten. Riscă și la un moment dat nu vei mai fi singur. Sinceritatea este cea mai bună cale spre inima prieteniei!

   Dar mai există o categorie de oameni, bărbați și femei care nu pot face mare lucru ca să nu mai fie singuri, însingurați. Acestora le vin cuvintele de încurajare din Deuteronom 31:6, care spun: ,,Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. Nu e puțin lucru această promisiune. Cine nu vrea să știe că președintele îl însoțește în călătoria prin pustiu și că împreună cu el sunt toate gărzile de corp ale acestuia? Cu atât mai mult să știi că Dumnezeul Atotputernic este cu tine și împreună cu El heruvimi puternici, legiuni de îngeri și oștiri cerești! Te simți mai puțin vulnerabil acum? Ar trebui!

   Există o întâmplare minunată în Cartea lui Dumnezeu care ar trebui să te încurajeze dacă te simți acum singur și fără nici un ajutor.

Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat disdedimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai şi cară. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah! domnul meu, cum vom face?”

El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sînt cei cu noi decît cei cu ei.”

Elisei s-a rugat, şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei.2 Împărați 6:15-17 

   Mai mulți sunt cei cu tine. Dacă Îl ai pe Dumnezeu cu tine, nu ești singur nici într-o cameră de garsonieră uitată de lume, nici pe un pat de spital, nici măcar într-un azil de bătrâni. Nu ești singur când șeful te concediază fără un motiv întemeiat, după ani de muncă grea și fără o răsplată pe măsură, nu ești singur când toți te părăsesc dintr-un motiv sau altul, nu ești singur în închisoare, torturat pentru credința ta, nu ești singur pentru că Cineva a ales să fie despărțit de Dumnezeu, ca tu să nu mai fi niciodată singur. Domnul Isus a fost despărțit de Dumnezeu din cauza păcatului tău, păcat pe care L-a luat asupra Lui pentru câteva ore, ca nici măcar păcatul tău cel mai adânc să nu te îndepărteze de Dumnezeu. El este alături de tine la o distanță de o rugăciune sinceră, spusă din toată inima. Atunci trebuie doar să-ți activezi vederea spirituală, ca Elisei și să vezi că ,,mai mulți sunt cei cu tine decât cu ei”, cei răi.

   S-a umplut distanța dintre cer și pământ -după cum bine zicea și Cioran- cu însingurare.

Tot spațiul e plin de unde nevăzute ale transmisiilor de orice fel. Era mobilelor a umplut spațiul virtual dintre oameni, golindu-l. Se vorbește mult la mobil, se vorbește mult pe spațiile virtuale de socializare, se transmit urări impersonale pe facebook, în care adevăratele cuvinte de apreciere au fost înlocuite de like-uri. Nu vă înșelați. Acestea nu sunt prietenii și nici măcar cunoștințe, nicicum relații. Testațile. Când te jignește un om, poți să-ți așezi capul pe brațul prietenului și să plângi? Când îți moare cineva drag câți îți sunt aproape să te mângâie și să-ți întindă un șervețel? Când te rănești sau ești în spital într-o boală terminală cine îți stă aproape să-ți dea un pahar de apă și să-ți șteargă lacrimile? Când te părăsește soțul sau soția, unde este adevăratul prieten care la nevoie îți devine ca un frate? Nu aștepta până te lovesc toate acestea, sau una dintre ele, ca să-ți testezi prietenia ta și a altora.

Fii tu un prieten așa cum ai vrea să ai!

   Unde sunt tinerii care înainte mergeau la azil ca să fie mângâiere pentru cei cu adevărat singuri și părăsiți? Unde sunt adulții care mergeau la orfelinat ca să fie tată și mamă pentru copiii părăsiți și singuri? Unde sunt bărbații și femeile credincioase care caută pe văduve ca să le ajute șă ca să le încurajeze? Atunci, tu nu ai mai fi singur! Ai avea prieteni! Ai fi prietenul cuiva!

   Între cer și pământ ai fost așezat tu, ca să umplii spațiul cu prietenia ta dată altora, care la rândul lor pot învăța de la tine cum să fie prieteni sinceri și adevărați. Iar dacă inima ți-a fost rănită de prea multe ori, iar acum ești singur, nu te descuraja, nu dispera. Este doar pentru un timp. Va trece dacă perseverezi în a face voia Domnului și când nu înțelegi de ce se întâmplă toate astea.

   Octavian Paler spunea că e vai de cel ce după ce deschide ușa casei seara nu are cui spune ,,Bună seara”. O astfel de singurătate trăiesc tot mai mulți în aceste vremuri. Unii au ce au semănat, alții sunt doar victimele vremurilor pe care le trăim. Se aplică tot mai mult legea occidentală a izolării active. Fiecare cu perimetrul și cu viața lui. Eu nu mă bag în viața ta și nici tu în a mea. Se zice că așa e mai sănătos. Dar se dovedește tare nociv modul acesta de a ,,socializa”.

Societatea dispare treptat, pentru că inima ei o reprezintă tocmai comunicarea, interrelaționarea. În biserică se simt efectele unei asemenea abordări.  Unii oameni aduc legea socială și umanistă în biserica Domnului, care are ca temelie- sau ar trebui să aibă- ,,iubirea aproapelui”.

   Cei mai singuri sunt cei din diaspora, o străinătate și o singurătate impusă multora de o criză voit anti-relațională, anti-familială. Nu vă pierdeți nădejdea nici printre străini. Căutați să găsiți suflete la fel de însetate ca ale voastre, suflete însetate după semnificație și Dumnezeu, iar dacă oricât ați căuta nu găsiți, bizuiți-vă pe Domnul și căutați prietenia și compania Lui. Veți fi încurajați și chiar dacă sunteți singuri, nu sunteți însingurați, pentru că Domnul va umple spațiul dintre cer și pământ.

Fiți binecuvântați toți cei care ați umplut spațiul dintre cer și pământ cu Dumnezeu și cu cei dragi vouă! O zi cu zâmbet…și îmbrățișări!

Pentru inimi frânte

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu. Psalmul 22:14 

    O palmă poate lovi sau poate proteja. Cuvintele bune, blânde, pot proteja un suflet care abia mai pâlpâie. Cuvintele tale să protejeze lumina din cel de lângă tine! Oricât te doare viața, nu sufla niciodată ca să stingi lumina celui de lângă tine!

    Liviu Rebreanu, cunoscut romancier și dramaturg, afirma că ,,inima omului, în primele săptămâni ale vieții embrionare, să află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor și de-abia pe urmă coboară mai jos, despărțindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi dacă inima și creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul, și mai cu seamă, creierul să nu facă ce sfâșie inima.”

    Dacă ai simțit dureri în piept în dreptul mușchiului cardiac, dacă ai simțit nevoia să oftezi adânc și ades, dacă ai trăit oboseala cronică și lipsa dorinței de viață, aceste cuvinte sunt pentru tine. Suferința acută a celor cu inima frântă este greu de cuantizat, de cântărit. Ai pierdut ceva, o persoană dragă sau un lucru foarte important pentru tine, poți să simți cum inima ți se frânge de durere și de neputință. Totul este acut și insuportabil. La această durere sufletească se adaugă, de cele mai multe ori singurătatea și neînțelegerea. Simptomele fiziologice sunt doar expresia durerii sufletești. Medicii te vor trimite la specialist și la psiholog. Păstorul te va consilia cu nenumărate versete biblice care nu reușesc să pătrundă până în afundul durerii. Ți se pun pansamente pe rana sufletului fără să ți se trateze durerea adâncă și acută. Ce poate să te facă să respiri din nou normal, fără acest oftat dureros? Cuvintele. Cuvântul lui Dumnezeu care zice: ,,Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalm 27:8)

   Ce cuvinte pot vindeca? Cele de încurajare, de îmbărbătare, de înțelegere, de consiliere și sfătuire. Dar cine are o astfel de specializare ca să mă duc la el/ea? Unde sunt acești oameni care pot vindeca sufletul și pot coborî la adâncimea inimii umane? Astfel de oameni sunt greu de găsit, dar nu imposibil. Tu poți fi un astfel de om, pentru tine și pentru alții.

   Rostește-ți cuvinte de mângâiere. Încurajează-te. Apreciază prezența lui Dumnezeu în această zi. Durerea este doar un simptom a unui lucru mult mai adânc, păcatul uman. Simți durerea pierderii unei persoane dragi, a locului de muncă, a statutului social, al siguranței financiare? Toate le-ai pierdut pentru că într-o zi, doi oameni au ales să dea relația cu Dumnezeu într-o grădină special amenajată pentru ei, pe o minciună frumos împachetată. De atunci, oamenii suferă pentru păcatele lor și ale altora. Păcatul a adus în lume moartea, și orice tragedie o poți numii, inclusiv tragedia prin care treci acum. Însă, dincolo de această situație este un orizont care zice:,,Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!” (Psalmul 31:24) Dar cum? Cum să-mi încurajez inima când abia rezistă presiunii? Rostește-ți cuvinte de îmbărbătare, de încredere, de încurajare. Fă acest circuit zilnic. Încojoară-ți inima cu scuturi de cuvinte blânde și bune.

,,Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăş Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.” (Psalmul 42:5,11;43:5) 

  Acest bărbat al lui Dumnezeu a pierdut copii, soții, o împărăție, a fost prigonit zeci de ani, a fost în nenumărate războaie, a păcătuit adânc, a fost prigonit și urmărit ca să fie ucis de propriul copil, a suferit de foame și sete prin peșteri și deșerturi, dar a repetat mereu acest refren. În toate a suferit adânc, dar mereu și-a întors fața și inima către Dumnezeu. Și Dumnezeu nu a rămas dator.

    Înconjoară-ți inima cu cuvinte de vindecare și har. Altfel vei fi inundat de un tsunami de sentimente, stări și atitudini negative. Ele înseamnă sfârșitul. Inima se îmbolnăvește, iar simptomele fiziologice sunt doar o ultimă respirație a unui suflet doborât: tensiune arterială, colesterol peste orice limite, sistem imunitar slab predispus la orice virus care cancerizează trupul, depresie, tulburări de somn și de alimetație, cardiopatii, moarte. Ești dispus/ă să mergi pe drumul acesta doar pentru că suferința este deja prea mare? Drumul sufletului poate fi altul. Cuvinte de încurajare pentru trupul tău, pentru sufletul tău, pentru inima ta. Atâta timp cât mai respiri oxigen, respiră și har, îndurare de sus. Acolo este locul unde oxigenul este purificat. Gândul tău să fie întărit de cuvinte de încurajare, rostite mereu. Când gânduri negre se frământă cu grămada înlăuntrul tău, ca albinele la miere, rostește cuvintele pslamistului și nădăjuiește ca Iov, ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (42:5)

   În durere mare, sufletul se zbârcește, se strânge pentru a se proteja. Permite-ți să simți durerea cu încrederea că cineva o cântărește, o îngăduie, dar cu măsura iubirii. Vei vedea că Acela care a creat toate lucrurile știe cât să măsoare și de ce. Mintea nu înțelege, inima nu vrea să accepte suferința, dar ea te formează, îți deschide un orizont al credinței care te maturizează, te face apt să rostești cuvinte de încurajare pentru alții, pentru cei care vin după tine. Le poți spune cu încredere:,,Te înțeleg. Am trecut și eu pe aici.” Apoi poți să rostești cuvintele de îmbărbătare care te-au îmbărbătat pe tine. Acesta este un drum pentru oricine. Alternativa ar fi un drum de durere și autoîndreptățire, un cazan fără fund de autocompătimire. Poți să alegi acest drum, dar vrei să-ți faci bine, nu rău, mai mult rău decât deja ai parte.

    Alege să-ți vorbești frumos, să nu te mai acuzi, să nu te mai necăjești mereu și mereu, alege să te prețuiești pentru că ești prețuit cu preț dumnezeiesc de jertfă, alege să suferi după măsura lui Dumnezeu și nu a firii tale. Alegerea ta te va fericii și-ți va prelungi viața și o va binecuvânta. Dumnezeu este cu tine acum și mâine și cât este nevoie!

   Iar pe deasupra, ca un toping de bună calitate, permite-le celor dragi, prietenilor apropiați, celor care îl iubesc pe Dumnezeu să te mângâie, să te încurajeze, să te îmbărbăteze. Vei rămâne uimit de modurile prin care Dumnezeu se va apropia de inima ta știind durerea ta adâncă. Fii sincer cu El și cu tine! Acest lucru va scurta perioada de suferință și vei ieși cu o tărie a credinței care-L va onora pe Dumnezeu, iar într-o zi, când vei sta în fața Lui, el te va onora pentru că te-ai încrezut în El!

Doamne, am inima frântă și trupul zdrobit. Povestea este lungă dar vreau să vorbesc cu Tine despre ea. Aleg să Te iubesc și să mă încred în Tine. Te rog să mă ierți de fiecare dată când voi alege să mă autocompătimesc și nu să mă încred în Tine. Atunci Te rog să mă atenționezi. Pune în inima mea, peste suferință, cuvinte de îmbărbătare, de încurajare și mult balsam de har. Nu sunt cu nimic mai bun decât înaintașii mei, dar vreu să nu uit că am fost răscumpărat printr-o imensă suferință dumnezeiască. Amintește-mi de cruce și lasă-mă să mă odihnesc la poalele ei și să meditez la dragostea Ta pentru mine, acum când trec prin această vale a plângerii. Întărește-mi inima, întărește-mi sufletul, înnoiește-mi gândurile în fiecare zi! Amin.  

Atitudinea potrivită

A fost odată o femeie care într-o dimineață, după ce s-a trezit, s-a uitat în oglindă și a observat că mai avea doar trei fire de păr în cap. “Ei bine,” și-a zis ea, “Cred că astăzi am să îmi împletesc părul.” Așa a și făcut și a avut o zi minunată.

A doua zi s-a trezit, s-a uitat in oglindă și a observat că mai avea doar două fire de păr în cap. “Hmmm,” și-a zis ea, “Cred că azi am să imi fac o cărare pe mijloc.” Așa a făcut și a avut o zi excepțională.

În ziua următoare s-a trezit, s-a uitat in oglindă și a văzut că mai avea doar un singur fir de păr în cap. “Foarte bine,” și-a zis ea “Astăzi am să îmi strâng părul într-o codiță”. Așa a făcut și a avut o zi amuzantă.

Următoarea zi s-a trezit, s-a uitat in oglindă și a văzut că nu mai avea nici măcar un fir de păr în cap. “Yeeeiiiii!” a strigat “Azi nu trebuie să îmi aranjez părul!”

Atitudinea e totul!

Iubește generos….vorbește blând.

Folosește tot ceea ce ai și tot ceea ce nu ai și creează-ți opera de artă …

Încearcă să fi mereu pozitivă indiferent de cât de grele par unele momente ale vieții. Fii mai bună decât e necesar, deoarece toți pe care îi intâlnești își duc propriile lupte.

Apreciază profund ceea ce ai și bucură-te din plin de viață… cu sau fără freza aranjată!

Fragment de jurnal…

,,Creştinismul mă păstrează cu ceva tineresc în mine şi neplictisit, nedezamăgit, nescârbit, nesupărat.

Prezenţei veşnic proaspete a lui Hristos îi datorez să nu dospesc şi fermentez în supărarea pe alţii şi pe mine.

Acesta-i norocul meu, nefiresc, negândit: să-mi fie dat să cred în Dumnezeu şi în Hristos, cunoscând dealtfel ce a spus Unamuno: să crezi în Dumnezeu înseamnă să doreşti ca el să existe şi în plus să te porţi ca şi cum ar exista.”

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii- fragment

„În proximitatea neroziei trebăluitoare, a prostiei îngâmfate, a răutăţii, făţărniciei, nedreptăţii strigătoare la cer, a nepăsării de durerea şi nevoia altuia, a ticăloşiei, nemerniciei, formalismului încrâncenat şi cinic, a setei de sânge, a vrăjmăşiei nepotolite, creştinul se cuvine să urmeze pilda Domnului şi Învăţătorului său şi să se umple de legitimă şi sfântă mânie.

Să nu stea resemnat, bleg, nepăsător, ca bogatul în faţa casei căruia săracul Lazăr se perpelea pe gunoaie, încuiat în sine, orb, rece, dezumanizat.

I se cere creştinului a fi bun şi blajin, dar cu discernământ şi dreaptă socoteală, ca în toate problemele ce-i sunt puse înainte de complicata şi pestriţa viaţă.”

,,Zadarnic încercăm a îmbunătăţi lumea dacă, mai întâi ori concomitent, nu dăm toată atenţia îmbunătăţirii noastre lăuntrice: sufletului, caracterului, purtărilor noastre…

Cu mincinoșii, cu șmecherii, cu oameni cu două fețe și două grăiri – nu poți alcătui ansambluri sociale viabile și în progres… cu lemne putrede și cu cărămizi defecte – nu poți ridica o casă temeinică… Tot astfel și cu indivizi corupți și subminați de ipocrizie, necinste, invidie… cu indivizi care-și găsesc supapa psihică și plăcerea supremă în a-și denunța semenii și a le pregăti curse și ambuscade și belele; și care-și practică în mod dezinvolt duplicitatea (n-au probleme) – nu poți spera altceva decât soarta castelului din cărți de joc când se deschide fereastra și le împrăștie vântul.

Esențiale rămân curăția cugetului și libertatea lăuntrică; ele doar pot chezășui orice înnoire, orice realizare, atât în artă cât și în viața de obște.

Să nu ne amăgim crezând că putem face abstracție din nivelul moral și mintal al insului!

Libertatea și curăția conștiinței – iată care-i temelia oricărei acțiuni prealabile unei îmbunătățiri reale a societății. Și tot libertatea și curățirea conștiinței, firește însoțite de talent și de îndemânarea artistică, rămân și bazele unei opere de artă cu adevărat viabilă, adică autentică.”

Pr. Nicolae Steinhardt

Cu inima întreagă

Se scutură streașina. Sunetul ritmic mă liniștește.

Multe luni, picuratul ploii de pe streașină, tropăitul grosolan pe scări, sunetul hârșâit al frigiderului, farfuriile lovindu-se de blatul mesei, râsul strident, râsul absurd… toate mă iritau. Îmi pierdusem inima, sau cel puțin o parte din ea. Nu mai suportam nimic din cacofonia de zgomote care mă înconjurau. Totul a început cu o întâlnire de gradul zero în care mi s-a spus ce idioți sunt cei care mai apreciază educația, când totul se reduce la a câștiga bine și a avea o viață bună… A fost picătura care a umplut paharul. Acum se revărsa într-o durere fără margini.

Iar eu iubeam cărțile. Le cumpăram cu mari sacrificii financiare, și le citeam pe nerăsuflate. Internetul încă nu câștigase controlul asupra sufletelor și minților oamenilor. Iubeam paginile răsfoite pe îndelete, sunetul hârtiei… respirație de pădure. Oxigen pentru minte, oxigen pentru suflet.

În ziua aceea, o relație s-a destrămat… și o parte din mine s-a pierdut undeva, dincolo de orizont…în ceață. Am ales să nu îmi mai pese, măcar pentru un timp. M-am rugat să nu îmi mai pese atât de mult de alții. M-am rugat să nu mă mai doară sufletul. Și rugăciunea mi-a fost ascultată… după luni și luni de agonie, de alienare, nu mai durea.

Credeam că va fi bine să nu fi sensibil, vulnerabil, rănit. Credeam că voi fi bine. Greșit. Din dorința mea s-a născut o gaură neagră în care se pierdeau nu doar lucrurile negative, ci toate lucrurile. Odată cu durerea a dispărut și capacitatea de a mă bucura, viața și puterea ei motivatoare. Mulți specialiști o vor numi într-un fel sau altul și vor veni cu tot felul de tratamente în 10 pași. Dar cum să recuperezi o inimă care a făcut shat- down, a închis cele mai importante cămări ale sale compasiunea, dragostea, bucuria, încântarea în fața miracolului, a tainei, a zâmbetului… toate erau închise în cămara cea mai importantă a inimii… acum protejată de un zid.

Streașina picură și mă bucur de sunetul ei de pian monoton care cântă o melodie de jazz ceresc.

Când mi-am dat seama că nu mai trăiesc viața, ci că ea mă trăiește pe mine… am încercat să schimb procesul, dar nu era ușor. Sufletul se împotrivea cu disperare la orice presiune, la orice. Voia înapoi în cămăruța tăcută și singuratică, fără cuvinte rele, fără durere, fără nopți albe și migrene, fără palpitații și lacrimi. Dar ceva din trecut, din viața trăită, încă palpita…

Streașina picură lacrimi pure de îngeri…

Am ales să ies din întuneric. Alegerile ne definesc, iar credința ne răscumpără. Durerea este un antibiotic pentru suflet, face ceea ce pencilina produce în țesutul infectat. Acest mucegai procesat și apoi purificat, vindecă. Pencilina s-a descoperit că are efectul unei găuri negre care înghite bacteriile. În faza inițială era toxică, dar procesată, pencilina salvează. Durerea e bună, motivatoare, uneori răscumpărătoare. Presiunea a reapărut, dar în cantitate normală e suportabilă. Reglez mereu cantitatea de a da și a primi. Primind și dăruind dragoste țesutul sufletesc se reface, se regenerează. Cicatrici vor fi, dar nu sunt mortale, sunt doar decorații ale unui război sufletesc înțelept dus.

Am intensificat rugăciunea, dar puterea ei se pierdea în același hău al auto-protejării. Am intensificat disciplinele spirituale, dar puterea lor nu era acolo. Doar rutină, și frustrare. Atunci am deschis unul dintre jurnalele de rugăciune pe care le țin de mulți ani, și am început să scriu. Scrisul a devenit catharsis, terapeutic, creator de noi intensități sufletești. Izvorul sufletesc se purifica, iar apa care curgea era din nou proaspătă și dătătoare de viață. Rugăciunile-mărturisire-mulțumire se scurgeau în cuvinte pline de har. Ce omul a frânt, Cuvântul-Dumnezeu a vindecat și reînnoit cu o putere nouă, de sus. De atunci, cuvintele-rugăciune se nasc pe foi-respirație-de-pădure, iar sufletul a redescoperit iar curcubeul promisiunilor prezenței lui Dumnezeu.

Este nevoie să am parte în viața mea de suficientă cantitate de durere ca să devin persoana care trebuie să fiu, dar mă rog pentru mine și pentru tine să nu avem parte de durerea care frânge spiritul. Durerea este necesară în devenirea mea.

Hristos Domnul a fost Omul-Durerii, obișnuit cu suferința. Pilda Lui ne încurajează. Putem călca pe urmele Lui cu încredere. Cât despre oamenii-pietre, cu suflet și limbă împietrită, Domnul să se îndure de ei… și de noi, cei care avem de-a face cu ei. Dar ,,pietrarii,, aceștia sunt cei care ne șlefuiesc cel mai bine în diamantele care trebuie să fim! Iar lumea aceasta, ce este altceva decât o imensă carieră în care oameni-pietre se ciocnec de oameni-pietre, până ce unii dintre ei devin pietre-prețioase.

Răsăritul se vede frumos și printre picături de ploaie.

Streașina picură. Muzică…și un susurat mulțumesc!

Sfaturi înțelepte

„Pentru a judeca drept nu asculta numai toate vocile, ci ascultă și toate tăcerile.”
Richard Wurmbrand

„Spune-ți inimii să creadă chiar și-n vremurile grele
Dumnezeu e totdeauna mai puternic decît ele.” TraianDorz

,,Tolerez multe lucruri, dar respect doar ce merită.” Florin Ianovici

” Dacă simți durere, ești în viață; dacă poți simți durerea altora ești om.” Lev Tolstoi

„Uneori cuvinte grele pot rupe oamenii în bucăți… Apoi e nevoie ca aripi de îngeri să zboare ușor peste praful rămas pe inimi sau în minte. Și să-l ducă departe, departe. Ori să astupe crăpături pipăite de lacrimi.
Cuvintele pot răni, cuvintele pot vindeca.”
Pr.Hrisostom Filipescu

Dumnezeu răspunde nu neapărat la nevoi, El răspunde la credință! Așadar, fundamentează-ți credința pe Cuvântul Său neclintit și bazează-te pe promisiunile Sale, precum cea din Isaia 41:10: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” Încrederea nezdruncinată în Cuvântul lui Dumnezeu declanșează ajutorul Său în favoarea noastră. Așadar, încrede-te în promisiunile lui Dumnezeu! Din Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi, 1 dec. 2020

„Nașterea și moartea nu pot fi remediate, dar ne putem bucura de ceea ce le desparte.” – Viața!
Georges Santayana

„E interesant că în ziua plecării de pe pământ, pierdem tot ce am strâns și câștigăm tot ce am dat! „
Cristi Boariu

Augustin despre timp: pentru trecerea dintre ani!
„Nici un timp nu ar fi putut să se scurgă, înainte ca Tu să fi creat timpul. Cum ar fi putut timpul să se scurgă, dacă el încă nu exista?…. Anii Tăi nici nu merg, nici nu vin, în vreme ce anii noştri merg şi vin… Anii Tăi sunt ca o singură zi, iar ziua Ta nu vine zilnic, ci este un veşnic astăzi.”      – Confesiuni, cartea XI, cap. XIII, 15 & 16.

Îmi plac oamenii diferiți!
Cu cicatrici în suflet ori pe chip.
Îi consider frumoși și demni..
Demni că pot merge prin această lume, plină de „perfecți”.
Iuliana Surdoiu

„If you are in the hands of Him Who is omniscient, omnipotent, and omnipresent, there are no legitimate reasons to worry.” 
Psalm 139:9,10. Elisabeth Elliot

„A te lupta cu tine însuți e lupta cea mai grea. A te învinge pe tine însuți e biruința cea mai frumoasă. „
G.Leibniz

Poeta Maya Angelou a spus: „Când cineva îți arată cum este, crede din prima!”

Străbunic și nepot

,,La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” Gen. 5:21-24

În viața omului au mereu loc momente de bucurie și de tristețe, dar doar câteva vor avea impact profund care schimbă destinul.

Patriarhului Enoh i se naște un fiu, Metusala, a cărui naștere va schimba destinul tatălui lui și al nepotului lui, Noe. Dar cel care va spune povestea nu e Metusala, ci Enoh și Noe. Nu știu prin ce a fost specială nașterea lui Metusala, dar e clar că a avut impact.

Doar gândește-te la cele 365 de zile ale anului și în câte dintre ele ai umblat cu Dumnezeu. Deși ai vrea să spui că toate au fost o umblare cu Dumnezeu, știi că multe zile au fost mai mult o umblare a Domnului cu tine. Dacă este greu 365 de zile, cum a reușit Enoh 365 de ani? Ce a făcut specială această umblare? Răspunsul este în text: nașterea fiului său.

Când s-a născut Metusala, Enoh era tânăr, avea 65 de ani, mii de vise, planuri și așteptări. Dar nașterea fiului a fost o schimbare de destin. Tânărul Enoh va fi tatăl milenarului Metusala, căci fiul său va depăși vârsta patriarhului Adam, și va trăi 969 de ani.

Câtă bucurie în nașterea primului copil. Acesta va schimba sinergia familiei. Părinții nu mai au timp de nimic, decât de noul membru al familiei. Câte nopți nedormite și zile netrăite pentru împlinirea nevoilor noului născut…

Dar Enoh a făcut o alegere altfel. Nașterea fiului îi schimbă numele. Devine Enoh-cel-ce-a-umblat-cu-Dumnezeu. Doar atât spune cv-ul lui. Oare ce înseamnă asta? Și-a părăsit toate îndatoririle familiale și sociale, și s-a retras în pustie? Nu ni se spune. Scriptura ne lasă pe noi să alegem cum să umblăm cu Dumnezeu, pentru că procesul este important, nu metoda. Enoh este un maestru în a umbla cu Dumnezeu, prin simplitatea cu care ne-a transmis umblarea.

Cum porți zilnic în inima și gândurile tale pe membrii familiei tale, oriunde ai fi sau face, așa a fost umblarea lui Enoh cu Dumnezeu. Umblați împreună chiar dacă multe ore ale zilei nu sunteți împreună. Posibil, simplu, natural. De ce nu ar fi la fel în umblarea cu Dumnezeu!?

Enoh a umblat cu Dumnezeu pentru că Îl iubea. Prin urmare umblarea cu Dumnezeu nu mai este o utopie scuzată de lipsa de timp, de vremuri absurde, de boală, de sărăcie, sau de prea mult confort. Simplu. Iubirea păstrează în minte și inimă pe cel pe care îl iubești. Umbli cu El, dacă Îl iubești, și El umblă cu tine pentru că Îl iubești.

Enoh s-a îndrăgostit așa de tare de minunea nașterii fiului lui, dar nu de minune, ci de Dătător. De fiecare dată când privea la minunea vieții care creștea în fiul său, se îndrăgostea și mai mult de Dumnezeu-Dătătorul. Toată ziua mulțumea pentru degețele gingașe, pentru primul pas, pentru primul dinte, primul zâmbet, prima lacrimă, prima iubire, primul ghiocel de la tâmplă, primul pas mai nesigur. Mulțumea mereu, pentru fiecare primă-minune.

Atât de mult a umblat cu Dumnezeu, că zice Scriptura: ,,apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.”

Ce om, ce epitaf: Enoh, fiul lui Adam (65- 365) a umblat cu Dumnezeu, a născut fii și fiice.

Ce om, Enoh acesta! Simplu a trăit! Simplu a plecat! A făcut pentru noi umblarea cu Dumnezeu simplă. Într-o lume a selfiurilor, avem de învățat azi o lecție: nu este nimic despre noi, ci ,,din El și pentru El.”

Pe multe epitafuri va scrie: ,,A umblat cu el însuși. Și-a făcut milioane de selfiuri și a avut mii de likeuri.”

Enoh a văzut în adânc. Un fiu i s-a dat, dar L-a văzut pe adevăratul Tată. Și a înțeles. Oamenii care vor să vadă vor vedea, care vor să creadă vor crede, care vor umbla cu Dumnezeu, va umbla și Dumnezeu cu ei. Destin schimbat. Destin împlinit. Enoh a înveșnicit umblând cu Dumnezeu. Iar fiul lui, Metusala, a trăit un mileniu.

Nepotul lor a fost Noe, fiul-mângâiere: „Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul.”

Meditați voi mai departe.