Pentru tine…

IM-POSIBIL

CUVINTE DE ÎNCURAJARE

                                  Ela Costea

 

Cînd li se muia inima, le zîmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.  Iov 29:24- 25

  • Pentru cei cu inima frântă
  • Pentru cei singuri
  • Pentru văduvi și văduve
  • Pentru mame
  • Pentru cei obosiți
  • Pentru săraci
  • Pentru prigoniți
  • Pentru suferinzi
  • Pentru muribunzi
  • Pentru orfani
  • Pentru păstori
  • Pentru abuzați
  • Pentru cei neiubiți
  • Pentru cei respinși
  • Pentru cei ce plâng
  • Pentru cei părăsiți
  • Pentru cei răniți, jigniți, ofensați
  • Pentru cei fără putere
  • Pentru cei depresivi
  • Pentru cei nemântuiți

454692[1]

  • Pentru cei cu inima frântă

 Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart; mi s-a făcut inima ca ceara, şi se topeşte înlăuntrul meu. Psalmul 22:14

   O palmă poate lovi sau poate proteja. Cuvintele bune, blânde, pot proteja un suflet care abia mai pâlpâie. Cuvintele tale să protejeze lumina din cel de lângă tine! Oricât te doare viața, nu sufla niciodată ca să stingi lumina celui de lângă tine!

Liviu Rebreanu, cunoscut romancier și dramaturg, afirma că ,,inima omului, în primele săptămâni ale vieții embrionare, să află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor și de-abia pe urmă coboară mai jos, despărțindu-se de creier pentru totdeauna. Ce minunat ar fi dacă inima și creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul, și mai cu seamă, creierul să nu facă ce sfâșie inima.”

Dacă ai simțit dureri în piept în dreptul mușchiului cardiac, dacă ai simțit nevoia să oftezi adânc și ades, dacă ai trăit oboseala cronică și lipsa dorinței de viață, aceste cuvinte sunt pentru tine. Suferința acută a celor cu inima frântă este greu de cuantizat, de cântărit. Ai pierdut ceva, o persoană dragă sau un lucru foarte important pentru tine, poți să simți cum inima ți se frânge de durere și de neputință. Totul este acut și insuportabil. La această durere sufletească se adaugă, de cele mai multe ori singurătatea și neînțelegerea. Simptomele fiziologice sunt doar expresia durerii sufletești. Medicii te vor trimite la specialist și la psiholog. Păstorul te va consilia cu nenumărate versete biblice care nu reușesc să pătrundă până în afundul durerii. Ți se pun pansamente pe rana sufletului fără să ți se trateze durerea adâncă și acută. Ce poate să te facă să respiri din nou normal, fără acest oftat dureros? Cuvintele. Cuvântul lui Dumnezeu care zice: ,,Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalm 27:8)

Ce cuvinte pot vindeca? Cele de încurajare, de îmbărbătare, de înțelegere, de consiliere și sfătuire. Dar cine are o astfel de specializare ca să mă duc la el/ea? Unde sunt acești oameni care pot vindeca sufletul și pot coborî la adâncimea inimii umane? Astfel de oameni sunt greu de găsit, dar nu imposibil. Tu poți fi un astfel de om, pentru tine și pentru alții.

Rostește-ți cuvinte de mângâiere. Încurajează-te. Apreciază prezența lui Dumnezeu în această zi. Durerea este doar un simptom a unui lucru mult mai adânc, păcatul uman. Simți durerea pierderii unei persoane dragi, a locului de muncă, a statutului social, al siguranței financiare? Toate le-ai pierdut pentru că într-o zi, doi oameni au ales să dea relația cu Dumnezeu într-o grădină special amenajată pentru ei, pe o minciună frumos împachetată. De atunci, oamenii suferă pentru păcatele lor și ale altora. Păcatul a adus în lume moartea, și orice tragedie o poți numii, inclusiv tragedia prin care treci acum. Însă, dincolo de această situație este un orizont care zice:,,Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!” (Psalmul 31:24) Dar cum? Cum să-mi încurajez inima când abia rezistă presiunii? Rostește-ți cuvinte de îmbărbătare, de încredere, de încurajare. Fă acest circuit zilnic. Încojoară-ți inima cu scuturi de cuvinte blânde și bune.

,,Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăş Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.” (Psalmul 42:5,11;43:5)

Acest bărbat al lui Dumnezeu a pierdut copii, soții, o împărăție, a fost prigonit zeci de ani, a fost în nenumărate războaie, a păcătuit adânc, a fost prigonit și urmărit ca să fie ucis de propriul copil, a suferit de foame și sete prin peșteri și deșerturi, dar a repetat mereu acest refren. În toate a suferit adânc, dar mereu și-a întors fața și inima către Dumnezeu. Și Dumnezeu nu a rămas dator.

Înconjoară-ți inima cu cuvinte de vindecare și har. Altfel vei fi inundat de un tsunami de sentimente, stări și atitudini negative. Ele înseamnă sfârșitul. Inima se îmbolnăvește, iar simptomele fiziologice sunt doar o ultimă respirație a unui suflet doborât: tensiune arterială, colesterol peste orice limite, sistem imunitar slab predispus la orice virus care cancerizează trupul, depresie, tulburări de somn și de alimetație, cardiopatii, moarte. Ești dispus/ă să mergi pe drumul acesta doar pentru că suferința este deja prea mare? Drumul sufletului poate fi altul. Cuvinte de încurajare pentru trupul tău, pentru sufletul tău, pentru inima ta. Atâta timp cât mai respiri oxigen, respiră și har, îndurare de sus. Acolo este locul unde oxigenul este purificat. Gândul tău să fie întărit de cuvinte de încurajare, rostite mereu. Când gânduri negre se frământă cu grămada înlăuntrul tău, ca albinele la miere, rostește cuvintele pslamistului și nădăjuiește ca Iov, ,,Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (42:5)

În durere mare, sufletul se zbârcește, se strânge pentru a se proteja. Permite-ți să simți durerea cu încrederea că cineva o cântărește, o îngăduie, dar cu măsura iubirii. Vei vedea că Acela care a creat toate lucrurile știe cât să măsoare și de ce. Mintea nu înțelege, inima nu vrea să accepte suferința, dar ea te formează, îți deschide un orizont al credinței care te maturizează, te face apt să rostești cuvinte de încurajare pentru alții, pentru cei care vin după tine. Le poți spune cu încredere:,,Te înțeleg. Am trecut și eu pe aici.” Apoi poți să rostești cuvintele de îmbărbătare care te-au îmbărbătat pe tine. Acesta este un drum pentru oricine. Alternativa ar fi un drum de durere și autoîndreptățire, un cazan fără fund de autocompătimire. Poți să alegi acest drum, dar vrei să-ți faci bine, nu rău, mai mult rău decât deja ai parte.

Alege să-ți vorbești frumos, să nu te mai acuzi, să nu te mai necăjești mereu și mereu, alege să te prețuiești pentru că ești prețuit cu preț dumnezeiesc de jertfă, alege să suferi după măsura lui Dumnezeu și nu a firii tale. Alegerea ta te va fericii și-ți va prelungi viața și o va binecuvânta. Dumnezeu este cu tine acum și mâine și cât este nevoie!

Iar pe deasupra, ca un toping de bună calitate, permite-le celor dragi, prietenilor apropiați, celor care îl iubesc pe Dumnezeu să te mângâie, să te încurajeze, să te îmbărbăteze. Vei rămâne uimit de modurile prin care Dumnezeu se va apropia de inima ta știind durerea ta adâncă. Fii sincer cu El și cu tine! Acest lucru va scurta perioada de suferință și vei ieși cu o tărie a credinței care-L va onora pe Dumnezeu, iar într-o zi, când vei sta în fața Lui, el te va onora pentru că te-ai încrezut în El!

Doamne, am inima frântă și trupul zdrobit. Povestea este lungă, dar vreau să vorbesc cu Tine despre ea. Aleg să Te iubesc și să mă încred în Tine. Te rog să mă ierți de fiecare dată când voi alege să mă autocompătimesc și nu să mă încred în Tine. Atunci Te rog să mă atenționezi. Pune în inima mea, peste suferință, cuvinte de îmbărbătare, de încurajare și mult balsam de har. Nu sunt cu nimic mai bun decât înaintașii mei, dar vreu să nu uit că am fost răscumpărat printr-o imensă suferință dumnezeiască. Amintește-mi de cruce și lasă-mă să mă odihnesc la poalele ei și să meditez la dragostea Ta pentru mine, acum când trec prin această vale a plângerii. Întărește-mi inima, întărește-mi sufletul, înnoiește-mi gândurile în fiecare zi! Amin.

 454692[1]

  • Pentru cei singuri 

Emil Cioran spunea că ,,singurătatea este numai aceea în care te simți izolat între cer și pământ.” Singurătatea nu este un sentiment, ci o stare. Tristețea, goliciunea, lipsa de semnificație sunt numai câteva dintre sentimentele care însoțesc singurătatea. Consider singurătatea ca fiind boala incurabilă a secolului pe care îl trăim. Tineri sau bătrâni, cu sau fără familii, cu sau fără slujbe, cu sau fără prieteni. Suntem loviți de singurătate. Cei mai singuri sunt cei cu căștile pe urechi. Tineri sau mai puțin tineri, toți și-au acoperit urechile, și odată cu ele și ochii sufletului. Cum să mai auzi suspinul celui de lângă tine?

Prea preocupat, prea plictisit, prea singur. Nu mai contează ce vine pe canalul căștilor performante. Nimic nu ajunge la adâncimea sufletului și nu adapă nevoia omului după semnificație, după relație. Singurătate pretutindeni. Izolare! Urlă sufletul în oameni între pereți antifonici. L-au închis ca să nu mai dea socoteală cerințelor lui.

Oare ce cere acesta? Un alt suflet, un alt om, o relație, o semnificație. Aceeași problemă de la începutul creației: ,,Nu este bine ca omul să fie singur”. De ce oare? Imnul național vă răspunde, ,,Unde-i unul, nu-i putere/ Unde-s doi, puterea crește”. Iată de ce.

Dacă relațiile sunt un lucru bun, atunci de ce au ajuns așa de schimonosite, de dureroase? De ce suntem atât de singuri, chiar și în doi, chiar și în mijlocul prietenilor, chiar și în colectivul de la școală sau de la lucru? Simplu. Din cauza egoismului. Lumea s-a umplut de oameni singuri și de însingurați. De când lumea a fost inundată de tehnologie, a apărut fenomenul izolării sociale. Televizoare performante cu sute de canale. Informația inundă casa ta, familia ta. Lasă doar reziduri și aluviuni. Nu mai e timp de o discuție sinceră, de o privire caldă, de iubire pentru copii și a copiilor pentru părinți.

Unii am ales singurătatea ca scut împotriva oamenilor care ne-au rănit, care și-au bătut joc de noi din grădiniță, în parcul de joacă, apoi la școală și la liceu. Generația care nu înțelege sensul de ,,prieten” este pierdută. Iar generația aceasta a pierdut bătălia adevăratei prietenii. Un prieten este cel care îți este aproape ca un frate (Prov. 18:24) și îți dă sfaturi sincere și pline de dragoste.

Ce e de făcut? Prea multe nu poți face ca să schimbi starea aceasta a lumii.

Tot ce poți tu face este să alegi să fi altora un prieten așa cum ți-ai dori să ai!

Nu este ușor. Dar se merită. Vei fi rănit, dar vei descoperi oameni capabili de iubire și compasiune sinceră, oameni care, asemeni ție, au nevoie ca cineva să le fie prieten. Riscă și la un moment dat nu vei mai fi singur. Sinceritatea este cea mai bună cale spre inima prieteniei!

Dar mai există o categorie de oameni, bărbați și femei care nu pot face mare lucru ca să nu mai fie singuri, însingurați. Acestora le vin cuvintele de încurajare din Deuteronom 31:6, care spun: ,,Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimîntaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuş cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. Nu e puțin lucru această promisiune. Cine nu vrea să știe că președintele îl însoțește în călătoria prin pustiu și că împreună cu el sunt toate gărzile de corp ale acestuia? Cu atât mai mult să știi că Dumnezeul Atotputernic este cu tine și împreună cu El heruvimi puternici, legiuni de îngeri și oștiri cerești! Te simți mai puțin vulnerabil acum? Ar trebui!

Există o întâmplare minunată în Cartea lui Dumnezeu care ar trebui să te încurajeze dacă te simți acum singur și fără nici un ajutor.

Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea, cu cai şi cară. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah! domnul meu, cum vom face?”

El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sînt cei cu noi decît cei cu ei.” Elisei s-a rugat, şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de cară de foc împrejurul lui Elisei.  2 Împărați 6:15-17

Mai mulți sunt cei cu tine. Dacă Îl ai pe Dumnezeu cu tine, nu ești singur nici într-o cameră de garsonieră uitată de lume, nici pe un pat de spital, nici măcar într-un azil de bătrâni. Nu ești singur când șeful te concediază fără un motiv întemeiat, după ani de muncă grea și fără o răsplată pe măsură, nu ești singur când toți te părăsesc dintr-un motiv sau altul, nu ești singur în închisoare, torurat pentru credința ta, nu ești singur pentru că Cineva a ales să fie despărțit de Dumnezeu, ca tu să nu mai fi niciodată singur. Domnul Isus a fost despărțit de Dumnezeu din cauza păcatului tău, păcat pe care L-a luat asupra Lui pentru câteva ore, ca nici măcar păcatul tău cel mai adânc să nu te îndepărteze de Dumnezeu. El este alături de tine la o distanță de o rugăciune sinceră, spusă din toată inima. Atunci trebuie doar să-ți activezi vederea spirituală, ca Elisei și să vezi că ,,mai mulți sunt cei cu tine decât cu ei”, cei răi.

S-a umplut distanța dintre cer și pământ- după cum bine zicea și Cioran- cu însingurare. Tot spațiul e plin de unde nevăzute ale transmisiilor de orice fel. Era mobilelor a umblut spațiul virtual dintre oameni, golindu-l. Se vorbește mult la mobil, se vorbește mult pe spațiile virtuale de socializare, se transmit urări impersonale pe facebook, în care adevăratele cuvinte de apreciere au fost înlocuite de like-uri. Nu vă înșelați. Acestea nu sunt prietenii și nici măcar cunoștințe, nicicum relații. Testațile. Când te jignește un om, poți să-ți așezi capul pe brațul prietenului și să plângi? Când îți moare cineva drag câți îți sunt aproape să te mângâie și să-ți întindă un șervețel? Când te rănești sau ești în spital într-o boală terminală cine îți stă aproape să-ți dea un pahar de apă și să-ți șteargă lacrimile? Când te părăsește soțul sau soția, unde este adevăratul prieten care la nevoie îți devine ca un frate? Nu aștepta până te lovesc toate acestea, sau una dintre ele, ca să-ți testezi prietenia ta și a altora. Fii tu un prieten așa cum ai vrea să ai!

Unde sunt tinerii care înainte mergeau la azil ca să fie mângâiere pentru cei cu adevărat singuri și părăsiți? Unde sunt adulții care mergeau la orfelinat ca să fie tată și mamă pentru copiii părăsiți și singuri? Unde sunt bărbații și femeile credincioase care caută pe văduve ca să le ajute șă ca să le încurajeze? Atunci, tu nu ai mai fi singur! Ai avea prieteni! Ai fi prietenul cuiva!

Între cer și pământ ai fost așezat tu, ca să umplii spațiul cu prietenia ta dată altora, care la rândul lor pot învăța de la tine cum să fie prieteni sinceri și adevărați. Iar dacă inima ți-a fost rănită de prea multe ori, iar acum ești singur/ă, nu te descuraja, nu dispera. Este doar pentru un timp. Va trece dacă perseverezi în a face voia Domnului și când nu înțelegi de ce se întâmplă toate astea.

Octavian Paler spunea că e vai de cel ce după ce deschide ușa casei seara nu are cui spune ,,Bună seara”. O astfel de singurătate trăiesc tot mai mulți în aceste vremuri. Unii au ce au semănat, alții sunt doar victimele vremurilor pe care le trăim. Se aplică tot mai mult legea occidentală a izolării active. Fiecare cu perimetrul și cu viața lui. Eu nu mă bag în viața ta și nici tu în a mea. Nu se mai vorbesc frate cu frate. Părinte cu copil și vecin cu vecin. Nici măcar nu se salută, dar să se mai întrebe de sănătate. Se zice că așa e mai sănătos. Dar se dovedește tare nociv modul acesta de a ,,socializa”. Societatea dispare treptat, pentru că inima ei o reprezintă tocmai comunicarea, interrelaționarea. În biserică se simt efectele unei asemenea abordări. Unii oameni aduc legea socială și umanistă în biserica Domnului, care are ca temelie- sau ar trebui să aibă- ,,iubirea aproapelui”.

Cei mai singuri sunt cei din diaspora, o străinătate și o singurătate impusă multora de o criză voit anti-relațională, anti-familială. Nu vă pierdeți nădejdea nici printre străini. Căutați să găsiți suflete la fel de însetate ca ale voastre, suflete însetate după semnificație și Dumnezeu, iar dacă oricât ați căuta nu găsiți, bizuiți-vă pe Domnul și căutați prietenia și compania Lui. Veți fi încurajați și chiar dacă sunteți singuri, nu sunteți însingurați, pentru că Domnul va umple spațiul dintre cer și pământ.

 454692[1]

  • Pentru văduvi și văduve

    Sora Maria nu mai este tânără, dar energia tinereții nu a părăsit-o nici acum. Și-a pierdut soțul, iar copiii i-au plecat la muncă în străinătate. Nu-și cunoaște nepoții. Vine regulat la biserică și cântă în cor. Adeseori merge cu câte un grup în misiune. E mereu zâmbitoare și gata să îmbrățișeze. Aseară m-a sunat să mă întrebe ce mai fac, dacă se poate ruga ceva specific pentru mine. I-am simțit unda de tristețe din ton. Întrebându-mă dacă mă poate ajuta cu ceva, șoptea cu inima că are nevoie de ajutor. S-a scuzat că mă deranjează cu problemele ei, dar era necăjită că e singură, că au uitat-o copiii, că are dureri de tot felul, că abia mai urcă până la etajul patru, că nu poate dormi din cauza banilor puțini din pensia aproape inexistentă cu care abia își duce zilele…Eram uimită! Ce se întâmplase? Era prima dată când o auzeam plângându-se de ceva cuiva. De fapt, totul a pornit de la…un bec ars, la care nu putea ajunge să-l schimbe și că stătea în întuneric de câteva zile. Odată cu schimbarea becului ars a intrat din nou lumina în casa și inima văduvei.

E greu să înlocuiești în inima cuiva o persoană dragă pierdută. Lumea și biserica au o categorie aparte de persoane uitate, în general mai în vârstă, văduve. Unele încă mai plâng după cel plecat. Inima nu li se va mai vindeca, iar tristețea nu le va mai părăsi, dar merită toată atenția noastră. Suntem siguri că noi nu vom face parte cândva din această categorie?

Apostolul Iacov are un îndemn de uimire, și prea puțin aplicat de majoritatea:

,,Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor”. Iacov 1:27

O religie care mai este greu de găsit oriunde te-ai duce. Ce necazuri poate avea o văduvă sau un văduv? Multe. Anii sunt o grea povară pentru oricine, dar dacă nu ai cu cine să-i împărtășești…durerea singurătății poate fi atroce. Sărbătorile și aniversările pot fi momentele cele mai dureroase. Fiecare moment din zi când se întâmplă ceva frumos, sau mai puțin frumos, este pierdut pentru că nu mai are către cine să se întoarcă ca să împărtășească momentul. Trist!

Când unul dintre partenerii de căsnicie moare, celălalt are aceeași durere ca un geamăn căruia îi moare jumătatea care îl completa. Nimic nu va mai umple golul. Văduva și văduvul învață să se adapteze golului zilnic, să supraviețuiască durerii. Cuvintele de mângâiere nu vor fi niciodată suficiente pentru aceste persoane. De aceea, unii își urmează partenerii după puțin timp, pentru că viața și-a pierdut rațiunea de a fi. Moartea face parte din existența și identitatea noastră, modelându-ne.

Modul în care percepe omul fenomenul morții, face ca filozofiile, religiile și științele de tot felul să ia formă și să se adapteze. Dacă cineva își dorește după moarte neantul în care nu trebuie să dea socoteală de viața trăită va alege să fie ateist, sau umanist de factură sceptică sau om de știință, care afirmă că după ce creierul își încetează funcțiile, persoana încetează să mai existe. Cei care cred că după moarte există ceva, și pun în jurul acelui ceva o haină, o poveste, care să-i ofere cât de cât confort emoțional și ajung să-și trăiască viața conform cu această credință. Moartea înfricoșează pentru că nu are răspuns și opțiune; este o dată pentru fiecare. Trăim și înaintăm în viață cu conștientizarea tot mai acută a acestui moment. De când ne începem existența suntem atinși de fiorul ei, când conștientizăm pentru prima dată că lumea în jurul nostru moare.

La un moment dat credem că suntem nemuritori și ne asumăm tot felul de riscuri ca să simțim că trăim la maxim, și facem sporturi extreme. Apoi ne moare cineva foarte apropiat, un părinte sau un prieten, și simțim aproape de inimă fiorul de gheață al îngerului morții. Ne gândim că într-o zi va veni și după noi, și în acel moment alegem ce vrem să credem, credință care ne va forma ca persoane. Sunt multe credințe modelate tocmai de acest moment al contactului cu realitatea morții, iar cum trăiești înainte de moarte vei fi răsplătit sau pedepsit după moarte de o instanță de judecată divină. Credința creștină este bine cunoscută majorității, și de aceea majoritatea acestui secol a ales să-și redefinească moartea și ce va urma după ea, tocmai pentru a putea alege să trăiască fără limite, fără mustrări de conștiință prea mari, fără să dea socoteală nimănui.

Văduvii și văduvele sunt cei mai crunt loviți de durerea morții. După zeci de ani de împărtășire a vieții cu persoana dragă, ajung să guste din acest pahar amar al singurătății tocmai când au mai mare nevoie de cineva. Singurul remediu pentru aceste ființe preaiubite de Domnul este dragostea, purtarea de grijă din partea celor dragi și a prietenilor, socializarea.

Majoritatea sunt trecuți de prima și a doua tinerețe, unii chiar și de ultima tinerețe. În această categorie se înscriu Simeon și Ana. Amândoi au câteva lucruri în comun: sunt înaintați în vârstă, văduvi, fără prihană și slujeau în templu cu post și rugăciune. Amândoi au fost înștiințați de Duhul Sfânt că li s-a născut Mântuitorul și L-au așteptat în templu (Luca 2:25-38). Această imagine este încurajarea majoră a celor care sunt văduvi și văduve.

Nădejdea văduvilor de două mii de ani încoace este în revenirea Fiului lui Dumnezeu, de data aceasta nu ca Prunc, ci ca Domn Atotputernic, care să judece pe cei vii și pe cei morți. Odată cu El vor veni și cei ce au murit, și care la primul sunet de trâmbiță vor învia ca să-și întâmpine Salvatorul în care au crezut. Ce Dumnezeu a mai promis aceasta celor ce cred în El? Mulțumim pentru această nădejde, că morții noștri, cei care au murit crezând în jertfa Domnului, vor învia.

Când lui David i-a murit fiul, s-a mângâiat că într-o zi se va reîntâlni cu el: ,,Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.” (2Samuel 12:23)

Durerea poate se va atenua prin iubirea celor care vă sunt aproape și vă susțin, uneori cam prea gălăgios pentru sufletul dumneavoastră, dar nu va dispărea. Amintirile vă vor fi aproape, iar cele bune vă vor mângâia nespus de mult. Fiți fără prihană și slujiți biserica lui Cristos. Poate că venirea Lui este atât de aproape încât vă va găsi credincioși pe meterezele slujirii Lui prin rugăciune și post. Experiența dumneavoastră de viață este prețioasă, chiar și pentru această generație grăbită, superficială și instantă. Oricine are nevoie de dragoste și o vorbă bună. Să le găsească la dumneavoastră.

Iar acelora care au rămas singuri după o viață de trudă anevoioasă, de mari lipsuri și mari sacrificii pentru a-și crește copiii –care au plecat și și-au format o viață independentă, vă doresc curaj. Nu ați ajuns singuri până aici și nu veți trece nici prin această perioadă singuri. Domnul Și-a promis prezența. Poate că aveți mari dureri fizice și sufletești, poate aveți mari lipsuri financiare și relaționale, dar și acestea sunt trecătoare. Depinde doar de cum le lăsați în mâna Celui care le poate purta. Știți de ce? Pentru că sunteți amintiți în Scriptură! Domnul Isus se uită și vă vede. Citiți aceste cuvinte care vorbesc despre orice văduvă care Îl iubește pe Dumnezeu mai presus decât pe sine.

,,Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului, şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, cari erau bogaţi, aruncau mult. A venit şi o văduvă săracă, şi a aruncat doi bănuţi, cari fac un gologan. Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decît toţi cei ce au aruncat în vistierie; căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.” Marcu 12:41-44

Văduva acesta ne dă la toți o lecție de viață. Domnul Isus le-a ținut ucenicilor o lecție de teologie aplicată memorabilă, folosind ca material didactic o văduvă săracă, foarte săracă, și cei doi bănuți ai ei. Credeți că femeia a băgat de seamă că cineva o privește cu atenție și zâmbește printre lacrimi de dragoste? Sau că Cel care o privea este chiar Dumnezeu și Fiul Său și ucenicii, și poate că toți martorii nevăzuți ai cerului? Domnul a pus cântarul. Pe un taler, bătrâna și doi bănuți, ar pe celălalt taler mulți bogați, care dăruiau mult. Matematica umanistă ar zice că al doilea taler ar cântării mai greu. Matematica lui Dumnezeu înclină talerul balanței până la maxim în favoarea văduvei. Diferența este abia sesizabilă: pe un taler stă Mult, pe celălalt taler stă Tot. Oare Marele Preot, cărturarii și fariseii credeți că au apreciat-o pe văduvă pentru inima ei jertfitoare?

În învăţătura, pe care le-o dădea, Isus le zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, şi să le facă lumea plecăciuni prin pieţe. Ei umblă după scaunele dintîi în sinagogi, şi după locurile dintîi la ospeţe; casele văduvelor le mănîncă, şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osîndă va veni peste ei.” Marcu 12:38-40

Cumplită avertizare pentru cei care se îmbogățesc luând de la vreun necăjit, dar mai ales dacă în lăcomia lor iau și puținul pe care îl au văduvele și orfanii, cei care nu au nici o cale de a se ajuta, de a-și depăși condiția socială. Societatea noastră nu face excepție, iar multe biserici au uitat și ele de această atenționare. Domnul să aibă milă!

Văduva suferă pentru un timp, dar cei care calcă în picioare dreptul la viață și la demnitate al bătrânilor vor avea o pedeapsă veșnică. Și acest lucru este promisiunea Domnului, ca mângâiere pentru cei nedreptățiți și ca atenționare pentru liderii religioși. De asemenea, apostolul Pavel, marele plantator de biserici, are și un plan social și familial de ajutor pentru biserică. Urmați-l!

,,Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve” (n.a. cele care nu mai au pe nimeni ca să le ajute). (1Timotei 5:16)

Fiți mângâiați de Cuvântul Domnului care spune că are privirile ațintite asupra dumneavoastră ca să vă facă bine și ca să vă dea o nădejde. Nu vă temeți să cereți ajutor când sunteți în necaz, nu vă temeți să fiți sinceri cu cei dragi despre limitările bătrâneții, ca aceștia să se înțelepțească, să se învețe să prețuiască experiența dumneavoastră de viață, și să știe ce să facă-sau să nu facă- când le va veni timpul să trăiască aceeași experiență de viață. Nu vă temeți să iubiți chiar și această generație cumplit de grăbită, pe fiii și fiicele dumneavoastră, pe nepoți și strănepoți, pe oricine are nevoie de un umăr plin de reumatism pe care să-și așeze capul și să fie încurajat. Fiți apoape de tineri, dar nu în drum!

Fiți sfinți și nu lăsați bombăneala, critica aspră, neajunsurile, răutățile și amărăciunile să vă facă respingători. Zâmbiți des, tocmai pentru că nu mai aveți pe umeri atâtea responsabilități cum are generația aceasta. Fiți-le spijin și veți rămâne uimiți câți tineri vă vor căuta pentru prezența calmă și sfatul înțelept, pentru voiciune și mai ales pentru că au nevoie de modele, de răspunsuri, de rețete de bucătărie.

Cei care ați ales izolarea, sau ați fost forțați să alegeți izolarea, învățați de la Simeon și Ana. Erau înaintați în vârstă, dar slujeau pe Dumnezeu prin rugăciune și post. Nimeni nu este prea bătrân sau prea lovit de viață ca să nu poată face aceste două slujbe duhovnicești. Ei au fost binecuvântați și răsplătiți cu prezența Domnului! Și dumneavoastră puteți fi. Prin rugăciunea dumneavoastră o întreagă generație poate fi schimbată, salvată. Îndrăzniți! Domnul nu vă numără ridurile, bănuții sau anii, ci dedicarea. Cel Îmbătrânit de zile, Cel fără început și fără sfârșit știe din ce sunteți făcuți. Țărâna își ia tributul și se întoarce în țărână, dar duhul plin de râvnă va fi păzit până la finalul acesta uman. Îndrăzniți! Cei dragi vă așteaptă și sunt galeria de martori- fani cei mai înfocați. Când veți trece linia de sosire acasă, vă vor întâmpina cu bucurie pentru că nu v-ați dat bătuți. Îndrăzniți să trăiți și să vă bucurați de viață aceasta-atât cât a mai rămas- și de cea viitoare, eternă cu toți cei dragi care au plecat înainte crezând. Îndrăzniți!

 454692[1]

  • Pentru mame

 

   ,,Director de organizare” este titlul de pe internet postat la rubrica joburi. Au sunat multe persoane, în special femei tinere. Interviul online prezenta câteva cerințe ale postului:

  • Mobilitate. Cea mai mare parte a timpului se stă în picioare.
  • Nu există timp liber. Prânzul se ia doar când ceilalți parteneri din companie iau pauză.
  • Postul solicită o capacitate maximă de comunicare și de interrelaționare, excelentă capacitate de negociere.
  • Se solicită studii de medicină, finanțe și psihologie. Trebuie să fiți capabili să jonglați cu mai multe pălării în același timp.
  • Uneori trebuie să rămâneți cu asociații pe perioada nopții.
  • Dacă aveți o viață personală trebuie să renunțați la ea. Fără vacanțe. De fapt, de Crăciun, Anul Nou și Paști veți muncii cel mai mult, și atunci trebuie să aveți o dispoziție fericită și pozitivă.
  • Veți munci în fiecare zi a anului.
  • În ce privește salariul- nu veți avea salar. Munca este Pro bono.
  • Nu vi se plătește spitalizarea, nu vi se oferă asigurare și nu veți fi inclus în programul de pensii.

Aprecierea față de mame s-a redus la o zi pe an. Dureros de trist. Astfel s-a creat o categorie nouă de mame, mame part-time. Ați citit bine! Societatea a preluat rolul de lăuză, de mamă, de prietenă, de educator, de mentor. Statul este cel care s-a angajat ,,să ofere” iubire, protecție și călăuzire în parcursul prin viață al copilului. Mamele adevărate suferă. Li se minimalizează semnificația și importanța… intenționat. Societatea comunistă a creat mamele-eroine, dacă nășteau mai mult de trei copii, care să devină viitorul de aur al țării, în traducere liberă, mână ieftină de lucru în uzinele socialismului dictatorial.

Cine să le zică acestor mame, Mulțumesc? Multe femei suferă că sunt nevoite să își abandoneze copiii pe mâini străine pentru că trebuie să lucreze. Facturile trebuiesc plătite, iar soțul nu face singur față. Iar altele renunță la o posibilă carieră pentru a fi mame. Și câte ca dumneavostră nu sunteți în această poziție. Casnice de carieră. Ați ales să vă iubiți copiii și să le oferiți tot ce aveți mai bun. Timpul a trecut. Copiii au crescut. Vă apreciază și vă respectă pentru sacrificiul dumneavoastră. Ar vrea să vă ofere multe ca semn de prețuire, dar dragostea lor vă aduce deja atâta împlinire.

Zâmbiți mai des. Respirați mai bine. Relaxați-vă mai mult. Trei pași care vă vor face ziua mai fericită, poate și relația cu copiii va fi mai caldă, mai calmă. Nu trebuie să fiți perfectă și nici perfecționistă. Viața e scurtă, frumusețea și mai efemeră. Copiii sunt eterni! Îi luați cu dumneavoastră în veșnicie. Puneți accent pe ceea ce contează cu adevărat. Nu aveți nevoie de manuale. Ca să fiți mamă e scris în codul dumneavoastră genetic încă de la creație, dar instruiți-vă, învățați de la femeile care au trecut deja pe acest drum. Fiți cu un pas înaintea societății, care oricum vă invadează viața, casa. Învățați să spuneți cu blândețe, dar ferm, NU, la orice nu este vrednic de cinstit. Copiii vor iubi fermitatea dumneavoastră. Le asigurați protecție, siguranță, dragoste. Învățați să negociați fără compromis. Sunt atâtea lucururi de spus…   Dar și opusul este valabil.

Mărturia marilor oameni ai acestei planete are la bază un chip și o influență feminină. Marii lideri amintesc de mamele lor, marii bucătari vorbesc de experiența de a găti primită de la mamă sau bunică. Scriptura vorbește de influneța a două femei credincioase, într-o cultură păgână, ateică, asupra tânărului care va deveni copilul preaiubit al lui Pavel. Timotei era pregătit când l-a întâlnit pe apostolul Pavel.    Nu am cu ce să vă mai încurajez. Copiii dumneavoastră vă sunt propria încurajare. Depinde mult de ce hrană spirituală le dați pe lângă laptele matern. Iubiți necondiționat, iubiți mereu, iubiți cu inimă de mamă. Iubirea semănată va naște iubire. Dacă iubiți pentru binele dumneavoastră, iubirea egoistă vă va răni mai devreme sau mai târziu. Iubirea egoistă naște și mai mult egoism.    Acest îndemn apare scris în Isaia 54:1 și reluat de apostolul Pavel în Galateni 4:27

Cea mai aparte categorie sunt femeile fără copii. Acestora li s-a dat o cruce aparte, greu de purtat chiar și de marii oameni ai credinței. Femeile care nu au adus pe lume copii au o rană imensă în suflet, dar și o mângâiere. Nu știu de ce vi se întâmplă dumneavoastră acest lucru, dar știu că trebuie să faceți ceva absurd: ,,să vă bucurați”. Da, să vă bucurați!

Rolul matern este de factură dumnezeiască. Dacă femeile ar alege, prin absurd să nu mai dea viață? Ce s-ar întâmpla cu generația următoare? Dacă femeile renunță la rolul lor și, prin absurd, copiii ar fi copii de laborator, de incubator? Vă înfiorați? Să nu puteți să dați acea căldură ce o simțiți în adâncul inimii de fiecare dată când vă surprinde zâmbetul sau un gest altruist de iubire al micuțului dumneavoastră.

Nu vă lăsați descurajate de vremurile acestea. Nu vă abandonați copiii, nici măcar bisericii, ca să fie crescuți, educați, protejați. Biserica își face partea ei, dar rolul de mamă vă aparține. Aveți puterea de a crea caractere, profesii, potențial, valoare, sau de a distruge. Atenție mare! Toți dictatorii acestei lumi, au avut la rândul lor o mamă.

Însă câte mame nu sunt disprețuite, călcate în picioare și lovite nemilos chiar de cei pe care i-au crescut cu atâta greutate. Categoria aceasta este diversă: mame singure, sau nu, mame văduve, mame abuzate, mame disprețuite, mame rănite. Pentru toate acestea o încurajare: Nu vă dați bătute! Respectați-vă ca femei și când adeseori sunteți rănite de cei din jur, de copiii dumneavoastră. Nu renunțați la statutul dumneavoastră de om. Respectul vine și de la ceilalți dacă aveți respect pentru dumneavoastră. Îngrijiți-vă! Renunțați la capoade spălăcite, și la frizuri ,,pui”. Renunțați la neglijență. Frumusețea a fost inventată de Dumnezeu și pusă în fiecare fibră feminină. Redescoperiți-o în zâmbetul dumneavoastră. Femeile nu mai zâmbesc, nu mai fascinează, nu mai sunt tainice. Dragele mele mame, iubindu-vă ca persoană, veți capta iubirea copilului dumneavoastră. Mama este primul model. Poate ridica spiritul unui copil sau îl poate zdrobi pentru totdeauna.

Apoi sunt mamele secolului XXI. Ce diferență! Femei de carieră, de succes, de aplauze…Oare? Dar cu ce jertfă! Micuții lor sunt cei sacrificați. În fiecare zi când mama pleacă la lucru și micuțul rămâne la creșă, grădiniță, școală, sau cu altcineva, altcineva își va pune acut amprenta pe creșterea lui. Mama are un dar, darul dragostei materne. Unic!

Mamele din această generație, asemeni mamelor din sclavia egipteană, încercau să-și protejeze copiii, să le ofere o viață. Munceau multe ore în condiții inumane, apoi mergeau acasă în frig, cu grija ce vor pune pe masă copiilor. Nu aveau mașini de spălat scutece, nu aveau încălzire centrală, nu aveau aparate electrice de bucătărie. De fapt abia aveau curent electric pentru două-trei ore ca să poată să se ocupe de gospodărie, apoi aprindeau o lumânare și încercau să facă temele cu micuții lor, adunați la masa din bucătărie, lângă aragaz, singurul care dădea căldură. Ce să mai spunem de haine drăguțe, comfort, coafuri, răsfăț feminin. Adesori maltratate cu brutalitate de partenerii de viață. Introspecția poate continua cu cozile lungi la lapte, pâine, și aproape orice. Dar cine să-și mai aducă aminte de aceste mame, acum devenite bunice și străbunice. Unele dintre ele cu ani grei de închisoare pentru credința lor și a soțului lor. Altele oprite să studieze pentru că nu aveau carnetul roșu de comunist.

Ce ați fi răspuns dumneavoastră la astfel de opțiuni? Reacția sinceră a fost de la confuzie, șoc la reacție negativă. Cine ar vrea un astfel de job? Cine ar putea muncii luni, ani într-o astfel de poziție? De fapt sunt milioane de persoane care deja au slujba aceasta. MAMELE!

„Bucură-te, stearpo, care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulţi de cît fiii celei măritate, zice Domnul.”

Dacă ați avea azi un oaspete aparte la cină i-ați pune acestui oaspete deosebit cele mai bune bucate pe masă, și i-ați oferi ce aveți mai bun, pentru că este un oaspete deosebit, pe care îl prețuiți mult. După cină aduceți desertul deosebit și oaspetele vă apreciază și vă laudă foarte mult. Sunteți încântată, dar aveți lacrimi în ochi și o întrebare arzătoare în inimă. Oaspetele vă vede tristețea și suferința. Fără să-i dați amănunte știe. Apoi se uită în ochii dumneavoastră, vă zâmbește cu blândețe și dragoste mare, vă mângâie sufletul cu compasiunea lui, apoi zice aproape șoptit: Bucură-te, stearpo, care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii!

Oare nu l-ați asculta? Oaspetele de la cină este același Domn care nu se schimbă. Circumstanțele vieților noastre ca femei sunt ciudate, uneori chinuitoare, adeseori triste. Iar El spune: Bucură-te! Eu am experimentat acest lucru. A zis să mă bucur. Mă bucur. La început te poți preface dacă vrei. Dar cu timpul vei găsi bucuria ca fiind naturală, vindecătoare, aducătoare de multă împlinire.

Amărăciunea ucide suflete, începând cu al tău, și distruge relații. Bucură-te! Viața e scurtă! Veșnicia îți va fi plină de toți copiii pe care i-ai făcut să zâmbească. În veșnicie vei fi înconjurață de micuți Timotei, pe care i-ai ajutat să găsească un strop de bine în această lume. Un sfat al tău, spus la timp, poate schimba un destin. Bucură-te, bucuria este molipsitoare! Ca și râsul. Începe cu un zâmbet, apoi cu un chicotit, apoi râzi. Râsul înviorează. De ce să nu-ți faci bine în anii care îi mai ai? Domnul știe de ce, și mai ales cum. Bucurându-te! Și învață și pe altele ca tine că bucuria nu e un păcat, dar poate fi molipsitoare, binefăcătoare, vindecătoare. Începe cu tine și molipsește și alte femei aflate în situația ta, fă un grup de bucurie, la porunca Domnului, și din dragoste pentru El, pentru tine și alte femei-mame.

454692[1]

  • Pentru cei obosiți

 

   Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. Deaceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”. Geneza 22:14

O, câte sunt de spus aici! Oboseala poate fi de două feluri, și fiecare fel cu mai multe nuanțe. Oboseala fizică și oboseala spirituală merg mână în mână. Două fețe ale aceleași monede. Nu e un păcat să fi obosit, dar nu aduce decât nenorocire când se cronicizează. Momentul culminant al oboselii se numește clinic ,, burnout syndrome”, sau epuizare maximă. Vine din vest și este extrem de molipsitor. Se răspândește pe calea aerului și nu are antidot. Afectează sănătatea persoanei, fericirea, relațiile și performanța la locul de muncă. Este sora bună a depresiei.

Sună deșteptătorul electric de pe telefon și gemi. Ațipești pentru încă un minut și alarma te chinuie din nou cu sunetul ei strident. Oftezi și gemi în sufletul tău până îți faci toaleta, și te pregătești să fugi spre serviciu, după ce ai pregătit pachetele copiii pentru școală și al soțului pentru lucru, hainele fiecăruia, ai pus o mașină de rufe, ai scos puiul la dezghețat și ți-ai îndesat în geantă trei plase în care să-ți aduci cumpărăturile când ieși de la serviciu. La serviciu nimeni nu pare mai fericit ca tine, din contră, parcă abia așteaptă să faci cea mai mică greșeală sau să fi pe aproape ca să aibă pe cine să-și verse năduful și frustrarea. Nici o vorbă bună, nici un zâmbet. Apreciere? A dispărut de mult din vocabularul directorilor, șefilor, managerilor, și oricui se află în vreo funcție. Chiar și din al tău. Politețe, respect, recunoașterea meritelor, conducerea prin exemplu, zâmbet, bunătate, înțelegere, valoare umană și profesională…pe cale de dispariție. Le mai găsești într-un muzeu lingvistic, trecute la secția, ,,semne lingvistice dispărute demult”, asemeni dinozaurilor, un mit.

Ce e de făcut? Nu prea multe. Nu sună prea încurajator. Și totuși, Domnul are o încurajare pentru acum, și una pentru ziua de mâine.

Pentru acum, ,,nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare (Isaia 41:10).

Pentru mâine, ,,Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei. (Matei 6:34)

Dacă crezi că Domnul este Domnul Dumnezeul tău atunci memorează-l și repetă-l de fiecare dată când mai ai puțin și simți că atât ți-a fost: ,,Căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mîna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” (Isaia 41:13)

Celui ce nu i-a aminte la Cuvântul lui Dumnezeu în zilele bune, îi va fi tare greu să ia aminte la el în cele grele, obositoare, epuizante. Când ai timp liber, poate prea puțin, dar nu uita să-ți încarci și sufletul, cât îți odihnești mintea și trupul. Relaxează-te cu folos! Un nu spus din când în când nu face rău nimănui. Nu trebuie să le faci pe toate în acelați timp, dar nici să cazi în extrema în care nu prea mai faci nimic, se adună, iar apoi ești depășită de situație, disperată, pierzi controlul propriei vieți, sănătăți mentale, spirituale, fizice. Atenție la exemplele pe care le dă Cuvântul. Iată câteva din care poți învăța câte ceva, și mai ales, poți fi încurajat, cum să nu faci.

Iacov fierbea o ciorbă, iar Esau a venit de la câmp ,,rupt de oboseală”. Era atât de obosit că nu a mai contat că Iacov nu era un bun bucătar, nici pe departe, că își făcea o ,,semi preparată” roșietică de linte. Nu a mai contat nici cerința absurdă a lui Iacov, de face schimb: un blid de linte pe certificatul de drept de întâi născut, adică să devină moștenitorul. Această oboseală cronică ,,de moarte”, l-a făcut pe Esau să-i vrea moartea lui Iacov când și-a dat seama ce-a făcut. Atenție ce vorbești când ești obosit. Nu lua hotărâri importante, nu te apuca să faci planuri de viitor, nu te certa. Foamea și oboseala pot să-ți dea o față inumană vis a vis de cel de lângă tine. Adeseori intri în casă și-i ,,ordoni” soției să-ți pună masa și apoi critici felurile de mâncare, pe ea, pe copii, biserica, șeful…Sau și la fel de rău, uiți să fi mulțumitor față de Dumnezeu și față de cel ce ți-a gătit. Ce zice oglinda în care te privești acum? Recunoști ceva ce trebuie să schimbi? Oboseala e zilnică, permanentă. Ne poate forma, sau mai bine zis, deforma, caracterul.

Poporul Israel era în pustie, suferea de sete și de foame, era obosit, și ajunge să facă ceva ,,normal”, să cârtească, să se vaite, să acuze, să ridice pumnul și piatra. Voiau să-l omoare pe Moise cu pietre. Uitaseră binele, eliberarea din robie, promisiunea Canaanului cu ,,lapte și miere” De oboseală, vedeau negru înaintea ochilor. Of, of, câte mai avem și noi de învățat să nu facem când suntem obosiți, flămânzi, stresați, la limită. Nu mai vedem Canaanul din cauza oboselii care ne macină sufletele, mințile, trupurile. Oare nu putem face nimic? Se poate face același lucru pe care l-a făcut Domnul Isus cu mulțimile obosite și flămânde care Îl urmau, până și în pustie. Le-a cerut să se așeze. Apoi le-a cerut să se împartă în cete, grupuri, și să aibă bucuria prezenței celui de lângă el, la fel de obosit, flămând și de necăjit. Compasiunea e mai puternică decât foamea! Abia apoi face o minune. Îi hrănește, mulțumind Tatălui. Câte ar fi îndeajuns dacă am fi în comunitate cum erau acești nenorociți care Îl urmau, puținul meu și al tău ar face mai mult decât nimic, iar multul nu ar scădea. Pâinea aruncată pe ape se întoarce înmulțită de șapte ori.

Priviți la încurajarea din 2 Samuel 17:27-29

Cînd a ajuns David la Mahanaim, Şobi, fiul lui Nahaş, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar, şi Barzilai Galaaditul, din Roghelim, au adus paturi, lighene, vase de pămînt, grîu, orz, făină, grîu prăjit, bob, linte, uscături, miere, unt, oi, şi brînză de vacă. Au adus aceste lucruri lui David şi poporului care era cu el, ca să mănînce; căci ziceau: „Poporul acesta trebuie să fi suferit de foame, de oboseală şi de sete, în pustie.

Căzuți de oboseală, dar Dumnezeu le-a ieșit înainte prin fiii Săi, pentru că David, ca și tine, ca și mine avem o slujbă mărturisitoare cu viața. Pentru aceasta, El te va întâmpina cu ceea ce ai nevoie pentru acest moment de oboseală, de epuizare. Ai nevoie de hrană pentru suflet, cere-I. Ai nevoie de încurajare, încurajează!

Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Galateni 6:9

Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentruca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Evrei 12:3

Ai ajuns dincolo de epuizare? Nu mai poți? Te încurajez să te așezi, să respiri și să iei niște decizii care să-ți dea timp să respiri un alt aer, mai puțin viciat. Dacă ți-ai pus ștacheta vieții prea sus, dacă ți-ai făcut planuri de viață și de prosperitate prea înalte, dincolo de voia Domnului și de puterile tale și ale familiei tale, fă un pas înapoi și gândește-te bine dacă chiar se merită ca într-o viață să duci atâtea lupte, atâtea pentru ce? Gândește-te, odihnește-te, hrănește-te duhovnicește, cere sfatul unor oameni sfinți, de încredere, și mai ales roagă-te sincer. Domnul să te călăuzească, să-ți dea putere și mai ales har. Reacțiile tale sunt cele care îți deschid drumul, sau ți-l închid, pentru că sunt rezultatul alegerilor tale. Încurajează-te să iei deciziile bune, care să-ți facă bine. Ai să rămâi uimit ce aer curat poți ajunge să respiri. Povara de pe umeri se va transforma în aripi, care te vor ridica spre Cel care a zis că e bine ca omul să poarte o povară în tinerețea lui. Povara Lui este ușoară dacă iei aminte la următoarele:

   ,,Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp….

Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.” Matei 6: 24-34

În alegerea între îngrijorare sau încredere stă diferența în a primi odihnă și tot ce aveți nevoie, diferit ce ceea ce vă doriți, ce poftiți.

Odihnă plăcută în drumul spre Canaanul etern!

454692[1]

  • Pentru săraci

 

Cine poate fi mai sărac decât un bătrân văduv? Există multe categorii de săraci: financiar, relațional, ,,cu duhul”, spiritual. Oamenii cu dizabilități sunt nevoiți să renunțe la statutul lor social și scopul lor în viață este să mai supraviețuiască încă o zi. Așa este o categorie mare de oameni pe această planetă: bătrânii. Mulți sunt prea săraci ca să-și permită un cât de mic bine, care să le ridice puțin ,,calitatea vieții”. Le-au mai rămas lacrimile amare, și ele sunt multe.

Dragul meu sărman, este o promisiune-încurajare pentru tine, ruptă din cer și inscripționată prin voia Domnului în Cuvântul Lui și ea zice așa: ,,a fost luat de îngeri și dus în sânul lui Avraam”. Domnul Isus vorbește pentru urechile fariseilor ,,care erau iubitori de bani, ascultau, și-și băteau joc.”

Și le povestește despre ceea ce ei disprețuiau mai mult, un sărac, care stătea la ușa unui bogat și care ,,dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului”. Nu se spune că era cerșetor de profesie, dar se spune că era tare bolnav, plin de bube. Apoi că a murit, fără ca cineva să-și facă milă de el. Oamenii religioși nu l-au ajutat, sistemele sanitare nu l-au doftorit, sistemul social nu i-a dat nici un ajutor, parcă nici cerul nu-i asculta rugăciunile făcute pentru firimiturile care cădeau de la masa semenului său ,,binecuvântat”. Nu apare nici o urmă de amărăciune, de disperare, de mânie la adresa sistemului, religiozității de duminică, a lui Dumnezeu. Dar, Domnul Isus dă la o parte perdeau cerului și arată continuarea poveștii pentru cei care credeau în ,,aici și acum”. Lazăr primește o excortă de care avea parte doar Domnul Domnilor, Dumnezeul Atotputernic. Îngerii îl duc pe fiul lui Avraam, ,,în sânul lui Avraam”. Fiul credinței se re-întoarce acasă, la tatăl credinței Avraam. Apoi perdeaua cade din nou peste tabloul triumfului săracului, și la fel de greu cade și peste inimile batjocoritorilor.

Sărăcia nu este ușoară pentru nimeni, dar ai unde să-ți pleci capul, ai ce mânca, ai ce îmbrăca? Atunci nu ești la fel de sărac cum a fost Prințul cerului, care nu avea nici unde-și pleca capul. Dacă reclamele și gurile altora îți zic că ești sărac pentru că nu ai ceea ce ele îți vând, atunci ia aminte. Sărac este cel care nu mai are nici un spijin, nici o șansă, nu are adăpost, masă și nici capacitatea fizică sau socială de a și le procura.

Pentru unii sărăcia a devenit profesie, din care câștigă bani buni!

Săracii bogați!

Dragul meu sărac, puținul tău este binecuvântat și într-o zi înmulțit, răsplătit. Dumnezeul nostru pregătește și grăbește acea zi. Sistemele sociale existente sunt distruse de putere, de lupte, de păcat. Niciodată nu vor fi mai bine. Nădejdea ta să fie sus, foarte sus. Domnul îți ridică din când în când perdeaua cerului ca să vezi lumina nădejdii pregătită pentru oricine este sărac în ochii acestei lumi, dar bogat în credință. Bogatul nu știe cât de sărac este, dar săracul care se încrede în Domnul știe cât de bogat este.

Poate acum tânjești după ,,firimituri”, și lacrimi amare îți curg adesea pe obraz. În fiecare dimineață și seară, Domnul ți le adună, le șterge. Adeseori trimite câte un ,,înger” să-ți aline foamea, să-ți îmbelșugheze sărăcia. Mulțumește, sărăcia are sfârșit, dar credința ta niciodată.

Încheierea tuturor acestor lucruri, acestor suferinți, acestor vremuri fără echivalent, a sărăciei apare în versetul din Luca 16:25 și poate fi o încurajare, dar și o atenționare:

,,Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mîngîiat, iar tu eşti chinuit.

Am văzut un paradox al acestei lumi. Săracii sunt oamenii cei mai darnici!

Chiar apostolul Pavel îi laudă pe astfel de oameni când scrie:

,,…în Bisericile Macedoniei.

În mijlocul multelor necazuri prin cari au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.

Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor.” 2 Corinteni 8:2,3

Nu mai e nimic de adăugat. Fii binecuvântat, întărit și mai ales credincios până la capăt!

454692[1]

  • Pentru prigoniți

Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; pînă şi pînea uit să mi-o mănînc.        

Psalmul 102:4  

… pentrucă nu şi-a adus aminte să facă îndurare, pentrucă a prigonit pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, pînă acolo încît să omoare pe omul cu inima zdrobită!

Psalmul 109:16

În acest moment în lume există o categorie de oameni care trăiesc persecuția pe viață și pe moarte. Chiar în timp ce scriu, copii și părinți sunt persecutați, urâți pentru ceea ce sunt, Creștini. Încă sunt închisori în care creștinii mor sub torturi cumplite.

Sunt printre noi suflete, care au ieșit de mult din sfera normalului uman, prin ceea ce au îndurat. Aceste suflete neștiute, dar dragi cerului, fac deja parte din galeria de martiri în viață. Au trecut prin închisoare sau pe la canal, au îndurat iadul răutății umane, văzând și trăind lucruri care nu le pot descrie pentru că sunt dincolo de rațiune. Acești preaiubiți ai noștrii sunt cei care au cunoscut cu adevărat prigoana pentru credința în Cristos. Li s-a mulțumit prea puțin pentru jertfa lor, iar povestea lor a rămas nescrisă aici, dar a fost scrisă cu litere de foc sfințit în cer. Persecuția a fost în orice familie în exista un om cu lumină de sus, care a ales, asemeni pelerinului lui Bunian, calea cea îngustă.

Prigonit și cu sufletul amărât, de prea multele suferințe, dar nu înfrânt. Nădejea acestora este ancorată în cer, iar credința acestora le-a păzit sufletele. Dușmanul lor nu a avut ce să le mai facă. Iubirea a biruit.

Acum mai avem o categorie de oameni mult iubiți de Dumnezeu, care au ales să-și spele hainele în sângele Mielului, și să aștepte veirea Lui. Sunt persecutați la locul de muncă, de oameni care nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă Cuvântul lui Dumnezeu, în proopriile case, de cei dragi, uneori chiar în biserici. Uimitor să găsești tot mai mulți credincioși care sunt persecutați, urâți pentru evlavia lor chiar de alți oameni care se numesc ,,credincioși”.

Durerea fratelui care te lovește este mai cruntă decât a dușmanului. Întunericul din el nu poate suporta lumina din tine. Adeseori am văzut în drumul pe pământ, oameni cu o iubire de Dumnezeu care Îl onorează pe Acesta, dar neiubiți, neacceptați, neînțeleși, și mai rău, oropsiți, de chiar cei ce se numesc ,,ai Domnului”. Apare tot mai mult o categorie nouă de oameni de biserică, cinici, răutăcioși, urmăritori de frați, prigonitori ai celor care s-au pus la dispoziția Domnului cu tot ce au.

Tot mai des întâlnesc femei sincere, iubitoare de Dumnezeu, prigonite de soți, de fii, de soacre, de vecini, de șefi. Suferința lor nu mai are limite. Ca să ajungă la închinare suportă jigniri, vorbe grele, prigoană din partea celor din casa lor. Adeseori sunt lovite și nu de puține ori le sunt refuzate cele mai elementare nevoi umane. Trăiesc fără iubire, într-o viață de robie și slugărnicie. Bărbații lor sunt fără milă, iar copii le disprețuiesc supunerea.

Domnul iubește aceste suflete prigonite, oropsite, disprețuite. Le veghează, și nu de puține ori stă împotriva celor care ridică mâna ca să rănească.

Cunosc povestea unei femei iubitoare de Dumnezeu care avea parte de mut necaz din pricina soțului alcoolic și agresiv. Nimic nu o durea mai tare decât cuvintele grele și injurioase pe care acesta le arunca împotriva cerului, pe care îl sfida cu pumnul strâns, pentru viața lui grea. Adeseri acesta o lovea, adeseori spărgea casa. Băutura era singura lui iubire. Și aceasta i-a venit de hac. L-a lovit, l-a nimicit și după o noapte crâncenă în care acesta a fost mai sălbatic ca niciodată, l-a pus la pământ. Doctorii au spus că a făcut comoție cerebrală și dacă va scăpa cu viață va fi paralizat toată viața.

Soția îl privea ca pe un lucru de mirare. Adeseori fugise plină de sânge și de răni la vecini sau rude. Acum avea în fața ei un om plin de rănile alcoolului. Fața tumefiată și sluțită de paralizie a soțului i-a înmuiat inima așa de mult. Primele cuvinte bolborosite ale bărbatului au fost: ,,M-a bătut Dumnezeu. Dacă mă fac bine mă pocăiesc!”

Au urmat zile, luni și ani grei. Femeia l-a iubit, l-a îngrijit, l-a tratat cu respect, l-a protejat de propria neputință, l-a pus pe picioare. Inima acestuia părea atinsă uneori de devotamentul ei, dar tot mai încerca să o lovească când nu-i convenea ceva. Nu și-a cerut nicodată iertare. Nu și-a declarat niciodată iubirea față de femeia care i-a stat alături, în ciuda binelui pe care i-l făcea aceasta, mereu. Alcoolul și fumatul l-au înfrânt. Dar mai rău l-a înfrânt răul din inima lui. Și-a prigonit femeia credinciosă de Dumnezeu și iubitoare de oameni, până la capăt.

Dacă acum ești dintre cei prigoniți pentru că Îl iubești pe Dumnezeu, atunci citește următoarele versete. Înscripționează-le pe tăblița inimii tale și adu-ți-le aminte ori de câte ori este nevoie:

  1. Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Matei 5:10,11
  2. Veţi fi urîţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. Matei 10:2.

454692[1]

  • Pentru suferinzi

În vremurile acestea este atâta suferință în lume, că nu știu de unde să încep…de aceea voi trece deocamdată peste acest subiect dureros…

dar voi reveni curând…

454692[1]

  • Pentru muribunzi 

Stând lângă muribund nu sunt multe lucruri pe care i le-ai putea spune, sau pe care le-ai putea face. Zilele acestea am plâns pe ultimul drum o persoană dragă, iubitoare de oameni și de Dumnezeu. Dar aveam în inimă o durere mai mare ca trecerea ei la Domnul. Când a făcut comoție cerebrală, doctorii care au venit cu salvarea, au spus că nu are nici un rost să o ducă la spital sau să intervină, ,,că este bătrână” și că oricum nu ar avea la spital ce să-i mai facă. Atât de dureros pentru noi și probabil pentru draga noastră semiconștientă. Din momentul acela a refuzat singură orice ajutor care i se oferea, apa și pâinea. Din când în când o lacrimă i se prelingea din colțul ochiului. A trecut repede la Domnul, vegheată mereu și iubită de familie. Durerea din inima mea pentru inumanitatea celor care ar trebui să fie cei mai umani se va stinge cu greu. Noi nu vedeam o persoană bătrână, ci o ființă mult iubită.

Moartea este uneori mai ,,îngăduitoare” cu oamenii, decât ei înșiși. Spaimele sunt reale, durerea este reală, fiorul morții este adânc, dar există o nădejde de nezdruncinat într-o promisiune.

,,Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El”, zice psalmistul în Psalmul 116:15, iar Fiul lui Dumnezeu a promis că se duce să ne pregătească un loc, ca unde este El să fim și noi. Câtă mângâiere, dar mai ales cât har. Domnul ne așteaptă ca să ni-L prezinte pe Tatăl Său, și ca să ne prezinte Tatălui Său, pe noi, cei răscumpărați prin sângele Lui, ca dreptatea lui Dumnezeu să fie împlinită. Pentru Tatăl Său preaiubit a murit Domnul Isus, ca dreptatea Lui care nu poate vedea păcatul meu, și al tău, să fie satisfăcută. Altfel, Dumnezeu ar fi trebuit să ne nimicească. Slavă, dragostei care desăvârșește și care iubește, care ne iubește atât de mult, încât a murit pentru ca între Dumnezeu și mine să fie posibilitatea reconcilierii.

Rugăciunea ta zilnică, ca om supus aceleiași umbre a morții, ca peregrini în această vale a morții, cum este numit pământul din cauza blestemului adus asupra lui de păcatul omului, să fie: ,,O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, și sfîrşitul meu să fie ca al lor!” (Numeri 23:10)   Dumnezeu are însă câteva cuvânte pentru toți aceștia:

Poate te întrebi care este această moarte, a ,,celor neprihăniți”. Deschide Sfânta Scriptură și citește despre viața promisă prin mântuirea adusă de Domnul Isus. Tot mai puțin se vorbește despre iubirea lui Dumnezeu, și tot mai mult Dumnezeu este acuzat de tot răul de pe pământ, iar apoi este ignorat și respins. Omul își alege drumul morții singur. Viața este pentru acum și aici. Moartea…ignorată.

Dragul meu, draga mea, tânăr sau mai puțin tânăr, cu familie sau fără, cu copii sau fără, cu un statut social, sau fără, cu bani sau sărac, moartea va veni, este o certitudine. În ce formă? Nu știe nici unul dintre noi. Ne temem de durere, de suferință, de tristețea celor pe care îi lăsăm în urmă, dar toți suntem datori cu o moarte, din cauza păcatului nostru. Să primim ce vine. Suntem vrednici de moarte, căci ,,este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din locuinţa morţilor?” (Psalmul 89:48)

Atitudinea acestei femei bătrâne în fața morții ne-a uimit pe toți. Plină de umor, dar fermă a cerut cu câteva zile înainte, și fără vreun semn că urma să se întâmple ceva drastic, să i se verifice hainele de îngropăciune, și banii pentru sicriu. Și-a pus în rânduială viața și relațiile, cu doar câteva zile înainte. Apoi a acceptat finalul. L-a primit și a trecut dincolo simplu, în tăcere, așa cum și-a trăit toată viața. Un exemplu de viață trăită prin credință! Moartea este o ușă care sperie pe toți. Credincioșii au însă o nădejde, chiar dacă mulți au fiorul imanentului în inimă. Știu, prin credință că la ușă vor vedea o mână străpunsă care se va întinde ca să-i treacă pragul. Sunt multe mărturii care au verbalizat lumea nouă care li se deschide în fața ochilor celor care îi închid aici.

Șocul veștii că moartea a intrat în drepturi poate fi uimitor. Un tsunamii. Năpraznic.

Muribundul este un om care știe că va muri. În fața morții suntem toți singuri. Putem avea pe cineva drag lângă noi, sau nu, dar sentimentul de singurătate este acut. Există două categorii de oameni care mor. Cei care mor cu nădejde că moartea nu le va face rău, ci că le va aduce ce au prețuit toată viața, o întâlnire cu Dumnezeu, care va fi binevoitor cu ei și le șterge orice lacrimă, orice durere, orice suferință. Iar a doua categorie, care nu crede că după moarte mai e ceva. Aici și acum. Chiar s-ar bucura să nu fie ceva după, ci doar neant și uitare. 

  • Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? (Ezechiel 18:23)
  • Căci Eu nu doresc moartea celuice moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi. (Ezechiel 18:32)
  • Căci, dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui. (Romani 5:10)
  • De aceea, după cum printr’un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit… (Romani 5:12)

Finalul este fericit sau nefericit, depinde de tine. Poate că nu știi cum și unde vei muri, dar poți știi și poți alege unde să fi după ce mori. Alege azi, pentru că mâine nu îți aparține!  

454692[1]

  • Pentru orfani    

 

Mihai a venit pe lume într-o familie care îl iubește imens. Este primul copil și fructul dragostei dintre doi tineri frumoși, inteligenți, credincioși. Părinții i-au acordat încă de la primul moment al venii lui Mihai în existență, toată dragostea lor. Apoi Mihai s-a născut. A primit cadouri și multă dragoste. Apoi a sărbătorit primul an de existență. Apoi pe al doilea, al treilea…Părinții îl iubesc mult, îi oferă tot ce cred că acesta are nevoie ca să se simtă iubit, mai puțin…timpul lor. Aceștia muncesc atât de mult încât Mihai aproape că nu-i mai vede, că nu-i cunoaște. Părinții lui sunt bunicii lui care și-au asumat creșterea lui. Mihai s-a adâncit în viața lui virtuală, pe internet. Comunică virtual, trăiește virtual, există…virtual. Orfan post-modern! Nu își cunoaște părinții, iar aceștia nu-l cunosc. Și părinții și Mihai suferă în tăcere, în ascuns. Acoperă durerea cu surogate. Timpul și societatea post-modernistă nu are milă de ei.

Andrei este un copil isteț, are o capacitate de percepere aparte, știe…că părinții lui nu se vor mai întoarce. Au murit într-un accident de mașină când se întorceau de la o petrecere, unde se băuse cam mult. Familia care l-a adoptat după ani grei de formalități din orfelinat, îl iubește mult. Încearcă ambele tabere să se împace cumva. Când nu cad de acod ,,acuză” situația de orfan al lui Andrei, iar el se simte vinovat, uneori simte o mânie grea că se lasă pe sufletul lui. Răbufnește și se răzvrătește, apoi îi pare rău. Își iubește părinții adoptivi, dar…se simte gol, pierdut, atât de trist. Părinții îl înțeleg, încearcă să îl ajute, dar încep să obosească…nu se așteptau să fie atât de greu. Pentru că aceștia se roagă cum nu se roagă nimeni în biserică, direct, sincer, cu lacrimi, cu durere, o rugăciune la care Domnul totdeauna se grăbește să asculte.

Am văzut orfani care au găsit în mijlocul bisericii o dragoste, o încurajare și un ajutor pe care nici o familie naturală nu ar fi putut să le-o dea. Mulți orfani adoptați de membrii din biserică au terminat școala, au găsit mântuirea și și-au format familii deosebite, pline de credință, o adevărată mărturie. Adi Gliga este exemplul orfanului abuzat crunt în sistemul de orfelinat de stat la care nu au ajuns bisericile. Dar la el a ajuns Domnul cumva. I-a dat un dar și l-a trimis să fie o mărturie. Până și împotriva lui și a suferinței lui au apărut guri critice, adunând pe sufletul lui și mai multă suferință și durere. Iubirea lui de Domnul și de oameni este binecunoscută. Un orfan adoptat de Domnul și făcut ,,fiu de Dumnezeu” răscumpărat și integrat într-o familie și o împărăție care nu va avea sfârșit. În ciuda dezrădăcinării și a golului sufletesc zilnic, merge înainte prin credință.   Iată ce spune Sfânta Scriptură despre orfan:

  •    Un orfan are nevoie de Dumnezeu. Dumnezeu este un Tată care nu părăsește niciodată pe nimeni, este un Tată care iubește mereu, și care promite acelora care Îl acceptă lucruri inimaginabile, o Familie.
  •    Orfanul are un loc aparte în planul lui Dumnezeu, care îl pune în aceeași categorie aparte cu cea a văduvilor. Dependenți de dragoste! Aceștia au nevoie mare de un ajutor special, și de o iubire specială, peste limitele normalului. Amândouă categoriile au suferit o pierdere iremediabilă. De aceea sunt plasați în lucrarea bisericii pe primul loc, ca fiind ,,religiunea adevărată”, dacă cei din biserică se îngrijesc cu compasiune și cu pasiune de aceștia. Cele mai sărace biserici sunt cele care neglijează orfanii și văduvii din mijlocul lor. De ce oare?

Ștefania nu-și cunoaște părinții. Aceștia au plecat la lucru în străinătate și nu s-au mai întors. Ea a rămas la o bunică în vârstă, care o iubește cumva. Apoi a ajuns la o fundație pentru că bunica e prea bătrână ca să mai aibe grijă de ea. Vorbește o dată pe an la telefon cu mama, care îi promite de fiecare dată că va veni după ea, dar că încă nu are suficienți bani, încă. Ce nu știe este că mama și-s refăcut viața, are o familie, copii, și o viață fericită. Nu vrea probleme. Ștefania speră, și are toate problemele și reacțiile unui copil abandonat, respins, orfan. Oamenii angajați în fundație încearcă să o ajute, pe ea și pe ceilați copii aflați acolo în aceeași situație, dar iubirea lor nu poate înlocui iubirea de mamă și de tată.

   Orfanii sunt o categorie aparte de ființe. Orfanul este definit ca o persoană care nu are părinți, pentru că aceștia au murit, sau pentru că aceștia au ales deliberat să-l părăsească. În ultimii ani am văzut născându-se o categorie aparte de ,,orfani”. 

  • ,,Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8)
  • ,,El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.” (Apocalipsa 21:4)

Dragul meu, draga mea, dacă te-ai născut vei muri. Cel ce s-a născut de două ori va muri o singură dată, dar cel născut o singură dată, va avea parte de două morți. Citește Ioan cap. 3 ca să înțelegi despre cele două nașteri și despre cele două morți.

  • ,,Atunci să vină Levitul, care n’are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, cari vor fi în cetăţile tale, şi să mănînce şi să se sature, pentrucă Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în toate lucrările pe cari le vei face cu mînile tale.” (Deuteronom 14:29)
  • ,,Să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să locuiască Numele Lui acolo, tu, fiul tău şi fiica ta, robul şi roaba ta, Levitul care va fi în cetăţile tale, şi străinul, orfanul şi văduva cari vor fi în mijlocul tău.” (Deuteronom 16:11)
  • ,,Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău şi fiica ta, robul şi roaba ta, şi Levitul, străinul, orfanul şi văduva cari vor fi în cetăţile tale.” (Deuteronom 16:14)
  • ,,Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.” (Iov 29:12)
  • ,,…dacă mi-am mîncat singur pînea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,” (Iov 31:17)

Vai de națiunile și de bisericile în care acest lucru nu este o slujire de căpătâi! Copiii lui Dumnezeu au fost primii care au aplicat Scriptura aceasta fiind casă pentru copiii părăsiți, pentru orfani, pentru bătrâni, pentru bolnavi, pentru oropsiți, pentru abuzați. Ei ai ieșit din biserici și au căutat pe orfan, pe bolnav, pe sărac, pe străin. Iar Domnul a dat o binecuvântare fără măsură peste acești binecuvântați slujitori, dedicați Domnului, binecuvântând pe toți aceia pe care societatea din toate timpurile i-a pus la periferie, i-a neglijat, i-a alungat.  

454692[1]

  • Pentru păstori

Cu greu pot găsi cuvinte de încurajare pentru păstori, pentru că sunt oamenii cei mai răniți, mai doborâți și mai atinși de răutățile adânci ale oamenilor. Au avut parte de multă suferință pe cale. Unii și-au neglijat viața, sănătatea și familia pentru a purta de grijă oamenilor care formează biserica. Alții au suferit pierderi iremediabile, cum ar fi o carieră înfloritoare, o afacere care să le aducă beneficii materiale, vacanțe de vis, un statut social, o viață alături de prieteni și de cei dragi, afirmare. Le-au considerat ca pe un gunoi, doar ca să câștige sufletele oamenilor pentru Cristos.

Majoritatea și-au riscat viața și familia în fața amenințării comuniste.

Prea puțini au prieteni, prea mulți au dușmani de tot felul. Au ales o ,,carieră” de piatră, sfărâmând cu fiecare predică, cu fiecare studiu, cu fiecare rugăciune pe genunchi inimi de piatră, ale oamenilor împietriți de păcat și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.   Păstorii sunt tot mai puțin prețuiți, tot mai puțin căutați și, și mai puțin mângâiați și încurajați.

     Pe păstorii care au ales să risipească turma Domnului îi lăsăm în mâna Atotputernicului, dar pe voi, cei care ați fost credincioși în fiecare pas pe care l-ați făcut în lucrare, vrem să vă mângâiem, Noi cei care am fost chemați la pocăință prin vocile dumneavoastră, Noi cei care am fost învățați din Scriptură ca să putem să ne împotrivim păcatului și diavolului, Noi cei care am fost binecuvântați, botezați, mângâiați, cercetați, mustrați, încurajați, vindecați, călăuziți prin harul care vi s-a dat de sus, vrem să vă Mulțumim aici și acum. Ați călcat pe urmele Domnului și ați primit răni de tot felul, pentru că ați ales să vă urcați pe cruce cu El. Privim de sus și vă vedem pe frunte urmele jignirilor de tot felul, asemeni spinilor coroanei de pe fruntea Domnului. Privim din spate și vă vedem spatele brăzdat de limbi necontrolate, ușoare ca și inimile nestatornice, asemeni urmelor de bici de pe spatele Domnului. Vă privim fața plină de batjocuri, asemeni scuipăturilor de pe obrazul Domnului, care îl făceau de nerecunoscut. Mâinile și picioarele vă sunt pironite de dușmanii văzuți și nevăzuți ai Evangheliei. Iar inima abia mai poate duce povara tuturor, poveștile tuturor, durerile tuturor. Ați rămas credincioși ungerii pe care ați primit-o și veți primi o dreaptă răsplătire, de care noi ne bucurăm de pe acum, pentru că noi nu vă putem răsplăti pe măsura jertfei dumneavoastră. Oameni fără căpătâi vi-au cotropit lucrarea, slujirea și bisericile și au încercat, unii încă încearcă, iar alții au reușit să vă scoată din lucare, să vă rănească nespus și să vă răpească bucuria unei slujiri făcute prin Duhul în smerenie. Nu vă descurajați prea mult, chiar dacă vă este greu, va veni ziua ,,dreptei răsplătiri” și pentru ei.

   De aceea, nu vă vom încuraja cu cuvinte ușoare, de pe buze, ci cu Cuvântul Domnului pe care îl iubiți și-l prețuiți mai mult ca viața dumneavoastră.

Dragii noștri păstori ascunși în Cristos, ați rămas fideli pe cruce, între cer și pământ, între bine și rău, purtând o bătălie spirituală pe care doar dumneavoastră o vedeați și pe care puțini o înțeleg, sau o duc în aceste vremuri cumplite. Unii deznădăjduiți. Alții dezamăgiții. Câțiva înfrânți. Bisericile se frământă, credincioșii se tem, păstorii sunt prigoniți de necredincioși și de ,,frați” înșelători și mincinoși (,,lupi îmbrăcați în haine de oi”, care ,,pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani” și care ,, nu vor cruţa turma”).

Ne ridicăm mulțimirea și binecuvântarea înaintea scaunului de har ca să fie venite din inimi pline de bucurie și de încrederea că aici și acum veți fi atinși de mâna Domnului. Știm în adâncul inimilor noastre, Noi, cei pe care îi păstoriți cât de greu vă este. Am fost la rândul nostru cotropiți de vremurile pe care le trăim și care ne seacă sufletele de vitalitate și ne fură timpul. Ne sunteți epistolă vie. Mărturia dumneavoastră ne-a întărit și ne-a ținut pe cale. Uneori am fost greu de dus și de suportat până a luat chip Domnul în noi, iar unii din noi sunt încă tare încăpățânați, dar nu renunțați, nu v-ați dat bătuți, ci ați stăruit cu și mai multă râvnă. Vi-ați epuizat duhurile și trupurile pentru oameni de tot felul. Puțini s-au întors să zică mulțumesc, sau să mărturisească puterea lui Dumnezeu care a lucrat în ei prin munca sufletului dumneavoastră.

Dragă frate păstor, când a venit cineva la dumneata să-ți spună vorbe de încurajare? Dar de mângâiere? Când te-ai lăsat ultima dată mângâiat? Când ți-au văzut frații ultima dată rănile și cicatricile obținute în bătălii spirituale fără număr? Unde îți sunt prietenii? Dar consilierii? Cum ai ajuns așa de singur? Unde îți sunt copiii? Soția îți mai cunoaște inima? Câte ziduri ai ridicat ca să poți să mergi mai departe încă o zi, încă un an?

Acestora li se datorează mulțumiri infinite. Asemeni medicilor care operează tumori incurabile, păstorii (sau pastorii, prezbiterii) operează zilnic tumori spirituale de tot felul. Lupta lor spirituală este ca pe front. Victimele răului nu se mai termină, vin fără număr. Uneori războiul spiritual este atât de cumplit că nu mai pot face nici un pas fără ajutorul lui Dumnezeu care le întărește mâinile, sufletele și genunchii plecați în rugăciune-luptă aprigă pentru fiecare suflet din adunare și din afara ei. Ei plâng pentru muribunzii spirituali care s-au dedat plăcerilor de orice fel, iar păcatul i-a robit atât de mult încât nici nu-și mai dau seama că ceea ce trebuia să le aducă desfătare le aduce pierirea.

Binecuvântați să fie toți cei care și-au pus inima și viața în slujba acestor ,,foarte neînsemnați frați” ai Domnului! Dacă ai parte de slujirea unui astfel de om, de o familie care te-a luat în casa lor, mulțumește Domnului, primește iubirea care ți se oferă și răspunde cu iubire. Făcând așa, și tu și familia ta adoptivă, și Domnul veți avea parte de mult har, și multe bucurii.

,,Căci la Tine găseşte milă orfanul.” (Osea 14:3)

Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este vecinică şi al cărui Nume este sfînt. „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sînt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite. (Isaia 57:15)

„Cu ce să te îmbărbătez şi cu ce să te asemăn, fiul Ierusalimului? Cu cine să te pun alături, şi cu ce să te mîngîi, păstorule, fiiul Sionului? Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece? (parafrazare de autor, Plângerile lui Ieremia 2:13)

Iată încurajarea cu care vă binecuvântăm:

,,V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

Nu încetați să îndrăzniți înaintea scaunului de har, nu încetați să vă rugați pentru noi, pentru că noi nu încetăm să ne rugăm pentru dumneavoastră, deși ,,cornul” face război sfinților și pe unii i-a biruit (Daniel 7:21). Împreună credem că biruința este a Domnului și îndrăznim chiar dacă, asemeni Domnului care murea neînțeles pe cruce, suntem dați la moarte în fiecare zi. Când un păstor, sau lucrător al Domnului este înfrânt și cade, turma este tulburată și împrăștiată. Ne rugăm pentru dumneavoastră să biruiți păcatul, să biruiți depresia vremurilor din urmă, lipsa de sens și de semnificație care se coboară peste fiecare dintre noi ca un nor al răului care stă să-și pornească războiul. Ne încredem în Domnul că nu veți renunța până în ziua răsplății. Fiecare jertfă vă va fi răsplătită de Jertfa-Cristos, care le vede pe toate și nu va lăsa nici o binefacere pe care ați făcut-o în Numele Lui să fie uitată.

Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu sunteți singuri. Suntem aici să vă sprijinim. Priviți cu atenție în jurul dumneavoastră și înconjurați-vă cu oamenii care așteaptă venirea Domnului cu mâinile pe armele date de Duhul Sfânt ca să înfrângă puterea celui rău. Scriptura ne este pecete pe inimă și pe duh. Ne-ați fost și ne sunteți învățători destoinici în orice lucrare bună. Vă urmăm exemplul. Nu suntem mulți, dar suntem inimoși. Vă cunoaștem inima și zbaterea mai mult decât credeți, și nu suntem insensibili la șoapta Duhului de a vă spijini prin rugăciune în lupta pe care o duceți în fiecare moment. Ne rugăm pentru familiile dumneavoastră, pentru soțiile dumneavoastră, credincioase în toate alături de dumneavoastră. Ne rugăm pentru copiii dumneavostră să biruiască. Unii dintre dumneavostră vă priviți cu durere copiii plecați cu durere departe, pentru că nu mai puteau să vă vadă suferința și rănile provocate de lucrare și de oameni nesinceri, și care aveau nevoie de un tată care să-i iubească, dar care era prea grăbit să-și iubească și să-și protejeze turma de persecuții din afară și dinlăuntru, ca să mai poată să le acorde și lor iubirea deplină de care aveau nevoie. Ne doare pentru durerea dumneavoastră, dar nu deznădăjduiți, ne rugăm pentru ei, iar Domnul va purta de grijă sufletelor lor. Niciodată nu vor ajunge atât de departe încât Domnul să nu fi ajuns deja înaintea lor acolo, așteptându-i, chemându-i, binecuvântându-i.

Mai avem multe să vă spunem, dar ne întoarcem încurajările către Domnul, ca El să vi le dea pline de putere la timpul potrivit.

Privim către dumneavostră, oricare dintre dumneavostră, lucrător vrednic în holda Domnului, culegând pentru El suflete, și vă vedem sfârșitul încununat cu slavă, vă vedem răsplata și ne bucurăm de pe acum de ea, căci prin lucrarea dumneavoastră Cuvântul Domnului a ajuns până la noi și ne-ați făcut vrednici de aceeași răsplată. Binecuvântați să fiți aici și acum și în veșnicie!

Iar dacă ați uitat, vă aducem aminte!

Şi cîntau o cîntare nouă, şi ziceau: „Vrednic eşti tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost jungheat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sîngele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.

Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor împărăţi pe pămînt!” Apocalipsa 5: 9,10

454692[1]

  • Pentru abuzați

Blaise Pascal, matematician și filosof francez, spunea că ,,inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște.”

Psalm 94:15 Ci se va face odată judecata după dreptate, şi toţi cei cu inima curată o vor găsi bună.

 

  • Pentru cei neiubiți

Ieremia 31:3 „Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire vecinică; deaceea îţi păstrez bunătatea Mea!

Romani 5:8 Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Romani 8:35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?

Romani 8:39 nici înălţimea, nici adîncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

Romani 12:9 Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.

Romani 13:10 Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.

 

 

  • Pentru cei respinși

Ioan 5:43 Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuş, pe acela îl veţi primi.

Ioan 1:11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

Ioan 1:12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;

Iona 1:13 născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

 

  • Pentru cei ce plâng

Apocalipsa 7:17 Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Apocalipsa 21:4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.”

 

  • Pentru cei părăsiți

Psalm 109:22 Sînt nenorocit şi lipsit, şi îmi e rănită inima înlăuntrul meu.

 

  • Pentru cei răniți, jigniți, ofensați

Psalm 119:69 Nişte îngîmfaţi urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale.

Psalm 69:20 Ocara îmi rupe inima, şi sînt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mîngîietori, şi nu găsesc niciunul.

 

  • Pentru cei fără putere

1Corinteni 1:27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.

1Corinteni 12:22 Ba mai mult, mădularele trupului, cari par mai slabe, sînt de neapărată trebuinţă.

Filipeni 4:13 Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

 

  • Pentru cei depresivi

Psalm 147:3 tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile.

Ieremia 17:7 Binecuvîntat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul!

Ieremia 29:11 Căci Eu ştiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

 

  • Pentru cei nemântuiți

Ioan 3:16 Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică.